All that you can't leave behind

Punta Cana

2011-01-25T11:30:00.000+02:00

Dupa lupte seculare, care au durat mai bine de un an, reusesc sa scriu si eu o parte din jurnalul de calatorie din Punta Cana. Here it goes.

Este locul unde ne-am odihnit dupa nunta, impreuna cu Bob si Anca, 8 zile si nopti, asa zise, de miere. Punta Cana e un orasel in Republica Dominicana(RD), fix in punctul cel mai vestic al insulei. Iar RD ocupa 2/3 din insula pe care s-a oprit prima oara Columb in drum spre "Indii". Cealalta treime este Haiti, cu care am inteles ca nu prea se afla in termeni prea prietenosi.

Dupa un zbor luuung cam de 4 ore pana la Madrid plus inca 7 ore juma, intr-un avion plin de spanioli care nu taceau o clipa din gura, am aterizat pe micul aeroport din Punta Cana. Am avut un soc, ca desi tocmai ce plouase, era foarte cald si o umiditate excesiva in aer. Am reusit sa fac o poza foarte aburita din cauza condensului. Desi era doar ora 19:30 deja se intuneca, iar cand am iesit din aeroport era intuneric de-a binelea. A urmat drumul spre resort, un drum de vreo 20 de minute, pe sosele cam la fel ca ale noastre adica pline de gropi si cu diversi camionagii care conduceau haotic. Nici cu soferul nostru nu mi-era rusine.

Resortul, Grand Oasis Punta Cana e Wow! Intr-adevar arata impresionant, cu bell boys la intrare care vin de-ti cara bagajele. Receptia este o cladire in stil colonial plina de flori si grupuri de fotolii si canapele. Asa cum avea sa aflam in zilele urmatoare, tot personalul este compus din oameni mai mult sau mai putin "colorati", care mai de care mai veseli si mai glumeti. La biroul de receptie, ne-a luat in primire un tanar, care dupa ce s-a uitat un pic la noi, ma ia la intrebari:"Mama ta stie unde esti???" Rasete. Ii arat verigheta, ii arat si perechea noastra de fini, ii spunem ca ne aflam in luna de miere. Ne da camere alaturate cu specificatia clara sa nu ne deranjam intre noi in anumite momente :p

Iesim din receptie si o luam spre cladirea nr 4, cica acolo avem camerele. Tot resortul e ca o mare gradina botanica plina de palmieri frumos ingrijiti. Camerele sunt un pic dezamagitoare, ne asteptam ca la 5 stele sa fie si mai si, dar ne linistim repede ca doar n-am venit sa stam numai in camera. Pornim intr-o mica recunostere, descoperim numeroasele restaurante unde putem manca. Alegem un bufet suedez, ditamai cladirea, tot in stil colonial, cu mese si afara, toate pline din pacate. Desi mare diferenta nu e, caldura si o umezeala inabusitoare peste tot. Ne alegem o masa, ne umplem farfuriile cu toate ciudatenile. Nici nu ne asezam bine si deja vine un chelner la noi, de un zambet si o veselie molipsitoare. Ne intreaba ce vrem sa bem. Claude a vrut o cola, eu un baileys :p, Bob o bere si Anca un cappucino, la care "nea zambet" zice: "deci 4 cola, 4 baileys, 4 beri si 4 cappucino". Pai, da! Asa mai zic si eu ospitalitate.

Ca sa ardem o parte din caloriile acumulate, am pornit intr-o plimbare spre plaja. Am descoperit ca nu ardem prea multe, e cam la 2 pasi. Era un fel de petrecere pe plaja cu diversi entretaineri, dar noi am preferat sa ne bagam putin picioarele in ocean, care era cald, cald. In larg se vedeau o gramada de fulgere, dar la noi nici o adiere. De fapt nici macar n-a plouat, si cica era sezon de iarna. Hmm.

Nu se poate dormi fara aer conditionat. De fapt prima noapte a fost cam scurta, desi eram obosita dupa drum, m-am trezit in jur de 6, m-am incapatanat sa stau in pat pana la 7:30. Claude dormea fara grija. Am iesit pe balcon, si descopar ca intr-adevar se vede marea, asa intr-o parte, cea dreapta, in fata avem dorsalul unui restaurant, iar in stanga avem un fel de helesteu printre palmieri. Descopar ca si finii erau treji, si stam la o barfa de la un balcon la altul :p Avem toti o revelatie cu privire la trezirea matinala: schimbarea de fus.

O alta chestie misto aici e sistemul de prosoape de plaja. Nu tre sa te cari la plaja cu prosopul adus de acasa, sau unul din prosoapele din dotarea camerei. Au ei un fel de kiosk, de unde poti sa iei un prosop albastru, mare si pufos, pe baza unui card primit la cazare. Seara sau cand vrei il duci si primesti cardul inapoi. Deasemenea il poti schimba oricand cu unul uscat.

Tabloul de la noi din camera bineinteles ca reprezinta un copac, caci altfel nici nu se putea :)

Asta e o poza dintr-o zi in care am sperat din nou (in van) la o furtuna, racoreala si ce mai vine cu ea. Bineinteles ca au dat 2-3 stropi si gata. Dar trebuie sa recunoasteti ca arata impresionant :)

Intr-o seara am facut o plimbare lunga pe plaja, care fiind teritoriu federal putea fi traversata indiferent de resortul in care stateai. Am ajuns intr-un fel de jungla. Cred ca atunci am realizat pentru prima oara cat de departe de casa ma aflu si ce lume, total diferita, ma inconjoara. Foarte ciudata senzatie, la fel ca zgomotele din jur. Aici nu mai era totul tuns la linie, erau si gunoaie, insecte, melci si o pasare ciudata.

In alta zi am facut o excursie la Insula Saona, care este unul din parcurile nationale ale RP. Se afla in coltul sud-estic al insulei principale. Ca sa ajungem la ea am luat catamaranul pe marea caraibilor. Intr-adevar are o culoare fantastica, nu catamaranul, ci marea.

Insula e superba, inca semi-salbatica, apa cred ca avea in jur de 29 de grade. Supa, ce mai! Ne-au dat de mancare, am cules ceva corali (un rucsac intreg).

Pentru drumul de intoarcere, mijloacele de transport au fost 2 barci rapide. Am avut noroc ca am prins un ghid foarte fain care a animat atmosfera. Toata lumea a inceput sa cante si sa rada. Tin minte ca la un moment dat am trecut pe langa niste hrube in stanca pe malul apei, la care Rodrigues (ghidul), ne spune ca acolo e casa de vacanta a lui Enrique Iglesias.

Cum s-ar spune: to be continued

Primii 50 de km

2010-09-16T11:39:00.008+03:00

... pe motor, bineinteles, si manevrat de mine bineinteles.

Au cam fost cu morcove iepure pusca si vanator, dar treptat au iesit cu totii. Mi-a mai sarit inima din piept cand un tampit cu o dacie il depasea pe altul si incerca sa faca "chicken" cu mine, bineintelesca eu am cedat. Cu tampitii nu te pui. Apoi adrenalina mi-a sarit de maxim cand am depasit un camion. Curbele in rampa nu ma mai sperie, nici franatul.... asa de rau. Mai trebuie sa ma dezvat folositul intens al franei de motor, sa vad care-i treaba cu acceleratul pana la 100, sa experimentez pe viu intr-o curba "ac de par"... countersteeringul si multe altele.

Si la sfasitul zilei aveam o migrena de zile mari, dar un ranjet cat casa pe fata, mai ales cand il vedem pe Claude a.k.a schmupa cat de mandru este de mine.

Ehei si acum dupa numai 50 de km Elena viseaza la drumuri lungi prin tari care mai de care mai indepartate.

Catan & stuff

2010-01-15T11:23:00.004+02:00

Iarna, cand motoarele hiberneaza, ce face Elena?

Raspuns: O da iar in boala board games-urilor. A jucat pe perechi Activity si a castigat, s-a amuzat la Pirate's Cove cu Geo care si-a trimis singura Royal Navy pe cap, au batut-o Andreea si Cami la Citadels, dar nu s-a suparat pentru ca ea e fair-play. Insa de cateva saptamani a recidivat la Catan. A incercat extensia noua cu Navigatori si i-a placut mai ales diversitatea scenariilor. Apoi a regasit siteul asta si in fiecare pauza mai lunga fuge acolo.

Planuri de viitor: sa invete si extesia Cities & Knights.

Nessun Dorma si Madama B.

2009-10-21T15:01:00.006+03:00

Cu alte cuvinte vreau la opera. Ma apuca si pe mine o data la 3-4 ani. Inca nu m-am decis daca imi place opera sau nu, dar sunt cateva arii dupa care mor, cum ar fi asta si asta. Se pare ca-mi place Puccini. :p

Forever And A Day

2009-09-03T16:49:00.003+03:00

Am descoperit-o ascultând melodii la întâmplare pe last fm și-mi place mult de tot :)

Vignetare accidentala

2009-09-02T15:41:00.005+03:00

M-am grabit sa le fac poze nebunilor astia si nu stiu cum dar mi s-a blocat sistemul de deschidere al obiectivului de la "sapuniera" mea, Canon. Insa mi-a placut mult rezultatul:

Daca nu e zgomot, nu e viata!

2009-09-01T15:17:00.004+03:00

Iata, ca a trecut si festul heavy riders. A fost un weekend nebun cu multa munca si alergatura. Toti prietenii care nu au apucat sa vina, ma intreaba cum a fost. Nu stiu. Chiar nu stiu. Stiu cum a fost la poarta, stiu ca alergam dintr-o parte in alta, tin minte parada, trooper, putin old news si omleta delicioasa pe care am mancat-o vineri dimineata, in rest totul e un amalgam, franturi de imagini si emotii. Insa nu pot sa uit ce ne-a spus doamna din imagine, duminica dimineata, dupa ce Claude a intrebat-o daca a putut sa doarma de zgomot: "Daca nu e zgomot, nu e viata!" M-a impresionat mult acest cuplu de oameni "tineri", veniti pe un scuter de 250 cc tocmai din Craiova. Vreau sa fiu ca ei cand o sa cresc mare!

Son of a bitch!

2009-08-25T16:47:00.000+03:00

Full day

2009-08-24T11:35:00.007+03:00

Sambata.
A debutat foarte devreme ceva gen 6:45 (la dracu nici macar in weekend!). Am plecat cu Claude si nasa lui la parastasul bunicului. ~~Ne-am~~ M-am chinuit putin in biserica. Adica am invatat din datinile si obiceiurile de parastas, apoi am descoperit ca exista Sf Mucenica Labia. Ma intreb prin ce a devenit sfanta?! Preotul avea un volkswagen passat, care cred ca era raiul lui de pe pamant, pentru ca avea numarul: PH-2cifre-RAI. Toata povestea asta a durat pana la 12.
La 1 ajungem la Topo, de data asta pe motor. Yeey! Viraga mea ma astepta cuminte si sclipicioasa in lumina soarelui, gata de plimbare. Am facut cam 15 km, incet incet iau curbele mai bine, nu-mi mai e frica sa franez, in schimb observ ca frica mea de tiruri e parca si mai mare pe motor. Am invatat ca nu e bine sa treci cu viteza de pe sosea pe un drum pietruit. Eh! Noroc cu echipamentul!
Apoi Topo si Claude au desfacut rezervorul de pe el ca sa gasim unde naiba se monteaza jiglerele. Din cat am observat are ceva de a face cu carburatotul. Nici cu cartea tehnica in fata, nici cu telefoane date pe la prieteni n-am reusit sa gasim unde se monteaza. Eh! Mai cautam.
Apoi am plecat la Tibi. Ne-am intors de la Tibi. Am observat ca apusul e mult mai misto decat apusul vazut din tren.
In loc de concluzie: Stie careva unde anume se moteaza jiglerele la un Virago 535? Si eventual cum se regleaza?

Ca sa nu mai uit de ea!

2009-08-12T14:59:00.006+03:00

Thanks Claude & LMA Mark!

Later edit: Coincidenta face ca aseara am vazut un film care avea melodia asta la final. Weird!

U2 cum a fost si s-a dus

2009-08-10T15:24:00.017+03:00

sau cum ne-am intalnit noi cu U2 la petrecerea data de polonezi la Chorzow. Dupa 8 ani si 1200 de km, asteptarile mi-au fost pe deplin rasplatite: i-am vazut pe U2 in concert!!! Si ca sa zic asa: "Everything you've heard it's true!" Sunt extraordinari, magnifici chiar, ca sa folosesc un cuvant din repertoriul recent. Baietii astia 4 stiu meserie si se vede ca le place la nebunie! A fost pe departe cel mai misto concert trait pana acum.

Mi-a placut The Claw si am salutat ingeniozitatea celui care a conceput-o.

Mi-au placut Snow Patrol si cum au pregatit multimea pentru U2.

Mi-au placut valurile facute de cei din tribune.
Mi-a placut luna care a rasarit plina si frumoasa printre ghearele scenei, taman la primele acorduri ale lui The Edge&co.

Si mai ales cum a folosit Bono momentul, s-a apropiat de Edge si l-a indemnat sa cante "Stand by me", apoi nenea/nenii care puneau imaginile pe ecranul ala cilindric au pus chiar luna acolo invaluita intr-un sal de norisori.

Mi-a placut cum la New Year's Day tot stadionul s-a colorat in rosu si alb (culorile Poloniei). Adica cei de pe gazon au avut la ei panze, tricouri, camasi rosii, iar cei din tribune albe. Lucru care l-a facut pe Bono sa zica:"Nu stiu ce petrecere aveti voi aici, dar ma bucur ca ne-ati invitat si pe noi!" Si iar mi-au placut nenii de la montaj care imediat au trecut imaginile de pe ecran prin filtru alb-rosu. (In fine or sa urmeze si niste poze, o sa va explice ele mai bine.)

Mi-a placut cum la Unforgetable Fire s-a desfacut ecranul si avea toate culorile pamantului.

Carnival
The wheels fly and the colors spin

M-am bucurat ca anul asta am putut sa-i cantam lui Edge "Happy Birthday" live. Si cum fara nici o problema baietii au desfacut, ciocnit si baut sampanie pe scena :)
Mi-au placut in mod special Unknown Caller, Beautiful Day, Walk On, Pride, Ultraviolet si mai ales With Or Without You.
M-am bucurat ca nu a fost un concert sold out. Pentru ca am avut bilete pe gazon si din fata ~~fi-mi-ar inaltimea de ras~~ gratie inaltimiii mele, si aici ma refer strict la distanta dintre varful capului meu si pamant, vedeam numai cefe si ecranul. Asa ca am luat distanta, castigand perspectiva. I-am vazut pe U2 mai micuti asa, dar i-am vazut.
Mi-am mai placut cum la One s-au stins toate luminile scenei si toti am aprins brichete, mobile, camere foto si ce mai aveam la noi. Efectul a fost desavarsit.

Aaa da, si mai ales mi-a placut sa vad atatea mii de fani u2.
Mi-a placut ca dupa concert din fiecare masina blocata in trafic rasuna U2.

Cam astea-s melodiile cu care ne-au incantat:

Breathe
No Line On The Horizon
Get On Your Boots
Magnificent
Beautiful Day
Elevation
New Years Day
I Still Haven't Found What I'm Looking For
Stuck In A Moment
Unknown Caller
Unforgettable Fire
City of Blinding Lights
Vertigo
I'll Go Crazy If I Don't Go Crazy Tonight (Remix)
Sunday Bloody Sunday
Pride (In The Name of Love)
MLK
Walk On
Where The Streets Have No Name
One
--------
Ultraviolet
With Or Without You
Moment of Surrender

My favorite one!

In concluzie, mai vreau!

Heavy Riders Bike Fest - episodul 2

2009-08-03T14:56:00.003+03:00

Vara nu se termină pâna nu vei petrece cu ploieştenii de la Heavy Riders, în mijlocul pădurii de stejari de la Păuleşti.
În perioada 28-30 August 2009, în locaţia consacrată deja la prima ediţie te aşteptăm la Heavy Riders BIKE FEST II, pentru un weekend care se doreşte memorabil. Ti-am pregatit pe lângă paradă, concerte de blues si rock (cu Old News, Bucium, Bukovina), o tombolă cu premii patronată de campionul ploieştiului moşu’ Leonard Doroftei şi multiple concursuri moto cu premii plus un miniturneu de texas hold’em !
Programul detaliat al întrunirii, harta zonei şi traseele prin care se poate ajunge la locaţie, lista completă a formaţiilor care cântă în cele două seri, precum şi altele informaţii utile - vor fi anunţate din timp pe pagina specială a festivalului: http://www.bikefest.heavyriders.ro
Tot acolo vei putea găsi şi câteva poze de la ediţia anterioară şi un mic istoric al Fest-ului.
Biletul de acces pe toată durata festivalului costa 20 de lei. Vor beneficia de acces gratuit:
• cei care au ziua de naştere în intervalul 28-29-30 august.
• motociclistii cu vârsta trecută de 60 de ani
• cei care sosesc pe motociclete mai vechi de 30 de ani (produse pana inclusiv in anul 1979).
• persoanele cu handicap , indiferent de natura acestuia
Dacă ai fost unul din cei peste 1600 de participanti de anul trecut, te aşteptăm din nou să recidivăm grandios. Dacă vii pentru prima oară, pregăteşte-te pentru o distracţie pe cinste, ca la Ploieşti!

Unde-i Kudos, ba?!

2009-07-31T15:35:00.008+03:00

Actiunea povestii pe care urmeaza sa v-o spun, se petrece intr-o parcare in Mamaia, ceasul este putin dupa rasaritul soarelui, ziua este de sambata. Eroii povestii sunt cei 4 magnifici care au speriat sud-estul, in ordinea numerele de pe tricou: Hendrix, Mendoza, Tibitza si Epomuletz (adica eu :p). Acum sa nu intelegeti ca suntem noi matinali. Nu. Ne intorceam de la o petrecere de bikeri si eram printre last men (women) standing. Eu perfect lucida (eh! o leaca obosita), in schimb pentru baieti nu pot baga mana in foc. Asaa, si eram noi in cautare de un taxi care sa ne duca mai aproape de un pat moale, cand auzim niste racnete din spate: "Aloo! Motociclistor! Stati asa!" Ne intoarcem parca in reluare si vedem 4 barbati, pardon! namile, fratii de ai lui King Kong. Shit! Vin spre noi, cu un singur ~~gand~~ instinct si anume sa ne faca praf. Daca baietii mei mai aveau dubii in privinta asta, eu eram convinsa ca acesta e SFARSITUL. Parca e o imagine desprinsa din vestul salbatic, adaptata la sud-estul romanesc poate chiar mai salbatic. Il vad pe Mendoza, cum isi sufleca manecile, ca peste o secunda dupa ce ii vede sa le lase la loc jos. Hendrix si cu Tibitza inca stiau ce sa creada. Am impresia ca inca mai sperau ca sunt cunoscuti de ai lui Mendoza. Se apropiau de noi. Sunt si mai mari. Toti la bustul gol, sa se vada sutele de ore petrecute la sala si mai ales tatuajele. In ochii lor nu se citeste nimic pentru ca nu exista nici un gand coerent in spatele acestora. In momentul acela critic, lui Mendoza ii suna telefonul. Baga mana in buzunar dupa el. La care unul din ei, o sa-l numim in continuare "Masculul Alfa" zice: "Ahaa! Scoti pistolul!" Vede ca e un mobil. "Asa! Suna la 112!" Acum sunt langa noi. MA: "Ba! Unde-i Kudos?! Ba!" Noi: ??? Ma uit la baietii mei, se vede ca nu stiu nimic, nici daca e un ce sau un cine, nici daca ne-a injurat. Ajung la concluzia ca e un loc, dar aici in Mamaia, statiune pe care rar, aproape deloc o vizitez (acum vad ca fac bine asa). Nici Mendoza nu stia. La un moment dat MA zice: "Hai ma, ca am glumit! Am si eu motor, dar nu chopper ca voi, ci vitezana!" Da mana cu baietii, mie imi arunca o privire de salut, incerc sa nu-i dau motive sa se ia din nou de noi. Apoi din spatele lui vine mai in fata altul, parca (desi pare imposibil) si mai prost, la el e clar ca are pe ecran un singur lucru: BATAIE! Mendoza il miroase si-l ia smechereste: "Ce misto tatuaj! Unde l-ai facut?" Avea un tatuaj pe brand cu un sarpe verde. "In inchisoare." Mendoza: "Hai mai ca-n inchisoare n-au asa culori." El ranjind si aruncand un scuipat care trece razant de Mendoza: "Acum au." Din fericire, MA isi cheama buldogii dupa el si se intoarce de unde a venit, fostul puscarias ne mai adulmeca putin si se retrage si el. Pheww! Ce miracol! Ne uitam unii la altii si nu ne venea a crede. Apare si Moldoveanu. Are cu el arma mortala... un laptop! Ca sa ne mai revenim Mendoza ne duce la un suflaki. Dupa aceea nu mai tin minte multe, le place sa se amuze de mine ca cica am adormit cu capul pe masa acolo la suflaki. Dar sa nu-i credeti ca le mai infloresc si ei. ;-)

PS: Kudos e o plaja/club in Mamaia.
PPS: Pe care n-o s-o vizitez niciodata.

The abandoned sequels

2009-07-20T10:57:00.002+03:00

Bineinteles ca dupa nuntile nr 1 & 2 au urmat si nuntile 3, 4 si 5, cu un 6 ipotetic, in iarna. Nu mai stau sa le descriu cu lux de amanunte pentru ca mi s-a cam luat de nunti. Nu eram nici inainte de infuzia asta puternica, o fana a lor. Mi se pare ca la noi se pune cam prea mare pret pe ce o sa zica x si y ca nu ai respectat cutare traditie. La multe nunti am vazut cum saracii miri ajung niste biete marionete in mainile parintilor si ale rudelor, umblati de colo colo, ca trebuie sa faca si asta si aia, ca nu se poate altfel.

Desi eram prea emotionata la prima nunta ca sa-mi amintesc toate detaliile, raman cu impresia ca a nostra a fost cea mai cea. Si asta o spun dupa ce le-am analizat pe toate celalalte cu multa obiectivitate. :D

Nunta nr 2

2009-06-04T17:42:00.000+03:00

Data: 30 mai 2009
Locație: Ploiești, restaurant Best
Personaj: Nașă
Caracteristici: Rochie (ce culoare au vrut mușchii mei, bineînțeles mai puțin alba, pe motiv ca ma linsa mireasa; mi-am ales un albastru marin, cu trena lunga cu paiete pe ea, MARE GREȘEALĂ! nu paietele, ci trena ), buchet de flori roșii în mana.
Vremea: A debutat cu o ploaie buna, care și-a tras răsuflarea prin jurul prânzului ca apoi sa repornească în forță pe tot parcursul zilei, cu rafale și tot tacâmul.

Descriere generala:
Totul a început cu o seara înainte și anume cu bătutul bradului la nas, adica in cazul asta, sotul meu :p Apoi am plecat la părintii miresei, pe care i-am si cunoscut cu ocazia asta. Din fericire nu ne-am întins prea târziu în noapte.
A doua zi, ora 11, cununia civila, amândoi au spus Da, deci am putut trece mai departe la șampanie si servit de bomboane, si cateva poze in fata muzeului de istorie. Nu ploua, dar era destul de frig. Brrr! Si plin de puradei care veneau la noi cu -"Sa treaiasca nasii!" -"Nu zau! DIS-PARI!"
(Aici bag coafatul si o fuga in carrefour pt ultimele cumparaturi.)
Ora 16: Vin mirele, parintii lui, alai mare cu piane pe piept si iuiuiu, sa ne ia la biserica. Plecam pe aceeasi ploaie torentiala, deci avem "satisfactia" de a folosi noua umbrela pentru 2 persoane.
Ora 16:45 Ajungem la mireasa, mirele o cauta de zor, o si gaseste la un moment dat. Ne punem iar pe cantat, mancat, ciocnit pahare si nu in ultimul rand pandit ploaia de afara, ca poate, poate sta. Nici vorba :(
Ora 18:10 Plecam la biserica pe ploaia parca și mai înverșunată sa sature pământul de apa.
Ora 18:30 Bineînțeles ca iar a trebuit sa așteptăm ca la ora la care erau ei programati, incepuse o alta cununie. Deci am așteptat cumintei în mașină, spălată vârtos de ... ați ghicit! ploaie.
Ora 19:30 (Parca) Se termina si slujba precedenta. Claude o piteste pe Anca, ca deh! faza cu miresele care nu trebuie sa se vada poate creea o falie spatio-temporala. Ne regrupam, deja invatasem rutina. Începe slujba, deja stiu toate replicile cu subtitles cu tot, mai ales alea total jenibile cu femeia supusa si barbatul cap femeii. Mdea! ce sa zica si ei?!
Ora nu mai stiu Ajungem intr-un final fericit si la restaurant, bineînțeles ca iar e nebunie cu locurile de la masa, deci ma consolez cu ideea ca asa e la toate nunțile. Ne linistim in cele din urma si cu pupatul lumii si atatia "Sa va traiasca!". Incepe valsul, apoi cica exista si un fel de vals al nasilor, dansam si noi, muuult mai relaxati ca saptamana trecuta.

"Tradiţii" respectate:

Batutul bradului la nas si parintii miresei;
Luatul nasilor la nunta;
Cautatul miresei prin casa
Incaltatul miresei (s-a mai dus o hartie de 200 roni :p)
Statul pe nu stiu ce perna si eu cica o aranjam;
Intampinatul nuntaşilor cu şampanie şi pişcoturi, la restaurant;
Intratul la restaurant sub esarfa mea (de data asta) tinuta de mama lui Bob ;
Valsul mirilor (soo cute, dar melodia noastra a fost mai misto :p);
Furatul miresei (răscumpărare: o incercare de interpretare a piesei "Pusca si cureaua lata" care s-a transformat in "ora la" si o declaratie plina de "amor", ambele din partea mirelui);
Tăiatul tortului şi mânjirea cu frişcă;
Aruncatul buchetului (Mi-am dat seama ca nu o sa mai fiu niciodata in gramada de gagici care se lupta pentru un buchet. Hehe!)
Desfăcutul voalului pe melodia aia de bocit; Aici i-am dat emoții Ancăi. M-am prefăcut ca-i leg năframa ca și cum s-ar pregăti sa șteargă pe jos :p Pana la urma i-am asezat-o pe umeri
Scosul și aruncatul portjartierei (Hmm! Iar a prins-o unul care si-a pus-o pe cap. Asa nu suport fazele astea!)

Calcare de trena:

Ma cheamă mirele în baie sa-i aranjez papionul. Terminam, dau sa ies vârtos din baie, nu pot, mirele tocmai ma călcase pe trena. Reflexul meu a fost sa tip, drept pentru care toți nuntașii apar pe hol si ne vad pe noi ieșind din baie, râzând de mama focului.
O gagica în biserica.
Socrul mare, iar în biserica, noroc cu o tipa care a fost pe faza, ca altfel rămâneam fără rochie.
La Isaia dănțuiește eu însumi de vreo 5-6-7 ori.
La intrare la restaurant, nu mai țin minte cine
Pe ringul de dans: fără număr.

Sentimente şi trăiri: Am fost mult mai calma ca săptămâna trecuta. E interesanta si experienta asta cu nasitul, faptul ca pentru oamenii ăștia suntem o a treia pereche de părinti. Am dansat mult mai mult, asta si pentru ca am avut tocuri mai mici :p Insa, deși a durat parca mai putin cu o ora, nu am mai avut aceeași senzație de comprimare a timpului. Eh!

Întâmplări hazli şi momente faine:

Cand a venit mirele sa ne ia la biserica, nu mergea liftul si cum din pacate stam la 6 au luat-o pe scari, cu alai, acordeonist, pozar, cameraman si cine mai era; faza mortala e ca tocmai inchinam un pahar cand aflam ca socrul mare e blocat in lift;
"Cantatul" mirelui pentru a-si rascumpara mireasa;
Declaratia de dragoste a mirelui a inceput cu : "Tu esti motivul pentru care ma trezesc in fiecare dimineata si plec la Oradea, Sibiu, Cluj ..." aici au izbucnit toti in ras, pana cand l-a salvat mireasa, care, din fericire a inteles unde dorea el sa ajunga cu afirmatia.
Dizeoza, parca asa ii spune, a fost cand funny cand jenibila, dar ce sa-i faci?! Pana la urma a antrenat lumea la dans si l-a incurcat pe Bob la declaratie :p
La un moment dat eram toti la masa de prezidiu, si Miti (cumnatul mirelui) ne tot sacaia cu poze cand infulecam, asa ca eu si Anca am luat fiecare cate o carafa de vin, am ciocnit si am baut din ele.

Învățături si sfaturi:

Tocurile n-au fost indeajuns de mici, tot m-au durut picioarele;
Trena mai mult m-a incurcat decat mi-a facut placere; mai ales pe saracu Claude care a trebui sa mi-o prinda tot timpul cu ace minuscule de siguranta;

Concluzii: A fost o zi pe cat de frumoasa pe atat de obositoare. Dar a meritat, avem o pereche de fini foarte simpatici.

They're made out of Meat

2009-06-02T18:15:00.003+03:00

Nu știu dacă ați citit-o sau nu, dar povestea asta SF mi s-a părut foarte funny. Voi ce credeți?

Nunta nr 1

2009-05-27T12:20:00.009+03:00

Data: 23 mai 2009
Locatie: Ploiesti, restaurant Tiara (foarte apreciat si pe buna dreptate)
Personaj: mireasă
Caracteristici: Rochie albă, perd... voal pe cap, steluţe în ochi (de la emoţii), buchet de flori albe în mână
Vremea: A dat o ploaie de dimineaţă, cât să se mai răcorească, în rest soare, cald şi nori pufoşi (făcusem comandă specială pentru ei);
Descriere generală:
Din fericire şi pentru că aşa am vrut noi, totul a început în jur de ora 16 cu plecatul într-un parc pentru poze (numai mirii şi naşii, au apărut pe parcurs şi cavalerul & domnişoara de onoare). A trebuit să mă obişnuiesc cu exclamaţii de genul: "Mamă, uite o mireasă!" Pozele au fost cât de cât originale, la un moment dat Claude a sărit peste un tufiş (spre distracţia naşilor şi a mea) ca să ajungă la mine.
Apoi am plecat la restaurant, unde Daniela era în fibrilaţii cu aranjarea cardurilor de masă, dădea ordine în stânga şi-n dreaptă (şi tot degeaba :p). Am luat camera mirilor în primire, unde eu şi Ramona (naşa) ne-am mai dezmorţit puţin picioarele. A venit Cami să mă pupe, ne-am îmbrăţişat şi ne-au dat lacrimile la amândouă. Ufff!
Ne-am regrupat şi am pornit 2 câte 2 la biserică, unde în curte ne aştepta o grămadă de lume, din care cunoşteam cam 95%. Am aşteptat să se termine slujba curentă, m-am pitit de mireasa ailaltă, deşi nu văd utilitatea obiceiului.
Am urcat treptele bisericii, ne-a organizat preotul în ce formaţie trebuie să intrăm. Am intrat. Ne aştepta, în stânga altarului Dna Georgescu, de la Starea Civilă. A spus Claude un "Bineînţeles că da" şi eu un "Da" hotărât, după care am semnat şi gata! În ochii statului eram căsătoriţi. A început şi slujbă religioasă. Aici nu mai ţin bine minte, ştiu că mi-a plăcut corul. Au fost 3 preoţi. Ne tot poza/filma lumea. Mă dureau picioarele şi spatele de nu mai puteam, îi invidiam pe prietenii care stăteau jos şi ne făceau bezele. Încercam să zâmbesc cât mai mult să nu apar în suferinţă în poze, mai ales că nici mie nu-mi plac miresele încruntate. Mă uitam din când în când la Claude şi la ai noştri şi ei emoţionaţi. Apoi ne-au unit mâinile drepte şi ne-au zis să rămânem aşa tot restul slujbei (cu plăcere). Îl opream pe Claude care tot dădea să-şi facă cruce :p Eh, nu intru în toate detaliile slujbei, cert este că la un moment dat s-a terminat şi Ramona zice că fost cea mai lungă slujbă ever. Mă uit de curiozitate la ceas: era ora 9, începusem pe la 8 fără un sfert. Wow! A urmat prima rundă de pupături. Am ieşit. Ne-au făcut poze pe trepte, deja se întuneca.
Am fugit la restaurant. Runda 2 de pupături. Agitaţie mare. Dani era disperată că se lua lumea la ceartă unde să stea, căci din păcate au venit toţi buluc şi nu s-a mai respectat nici o organizare. Eh! Dar până la urmă găsim pentru toţi un loc. Executăm şi valsul mirilor şi deja emoţiile mai dispar.

"Tradiţii" respectate:

intampinatul nuntaşilor cu şampanie şi pişcoturi
intratul la restaurant sub ştergar ţinut de mama soacră ;
valsul mirilor (am reuşit să nu fac nici o greşeală vizibilă);
furatul miresei (răscumpărare: pufuleţi, pufarine + o sticlă de rom);
dansul cu tatăl miresei (mi-am ţinut cu greu lacrimile în frâu) ;
tăiatul tortului şi mânjirea cu frişcă (o nu! hai acum şi la naşi) ;
aruncatul buchetului; bonus pentru nimerirea în capul a cât mai multor domnişoare ;
desfăcutul voalului pe melodia aia de bocit + legat bandană cu capete de morţi :p

Sentimente şi trăiri: Toată ziua am avut o senzaţie de ireal. Mă simţeam ciudat când se uita lumea la mine. Am fost stresata la început de seară, la restaurant când trebuiau făcute un milion şi una de lucruri în paralel. Mai târziu îngrijorată că poate lumea nu se distrează, din fericire m-am mai liniştit şi m-am ocupat şi de distracţia mea. Eh şi o mare fericire mai ales când mă uitam în ochii lui Claude şi vedeam şi la el acelaşi lucru. Desi am petrecut pana in zori de zi, mi s-a parut ca durat foarte putin. O parte din mine zicea ca bine ca am scapat de toata nebunia, in schimb celalalta parte ii dadea peste mana si zicea ca mai vrea :)

Întâmplări hazli şi momente faine:

In biserică, după ce se termină slujba, ne pune preotul sa trecem pe la icoane sa ne închinăm și sa le pupam, lucru pe care nu l-am facut ad-literam, pentru ca nu am chef sa pun gura unde au pus-o zeci de mii de babe sau mai stiu eu ce, nu ma spuneti, nu? Asa, si cand ma inchinam eu de zor si ma prefaceam ca pup icoanele, se aude un zguduit si un tremurat de geam, amuzata ma uit la Claude care tocmai pupase chiar prea bine o icoana.
Valsul mirilor, deşi amețisem bine de la atâta rotit pe ring, mi-a plăcut mult;
Episodul rock lansat cu Cargo-Călare pe motoare, unde îl văd pe Claude la un moment dat în genunchi în mijlocul ringului cântând de zor :D
Cântările celor de la Old News, la final acompaniaţi şi de naşul, Mendoza, la muzicuță :)
Un nuntaş din partea familiei Banu, semăna leit şi la faţă şi la dans cu tataia meu, încât multe rude de ale lui s-au dus să-l salute, până să-şi dea seamă ca l-au confundat
O mătuşă s-a dus la biserică la slujba dinainte şi nu şi-a dat seamă că nu eram noi, decât când era cât pe ce să pupe mireasa
Tibi (deşi o neagă vehement, are mulţi martori) a căzut pe scenă, agăţandu-se de piciorul cameramanului;
Momentul artistic oferit de restaurant: 3 gagicute foarte sexoase au dansat 3 dansuri care au "înfierbântat" atmosfera mai ales în rândurile bărbaților. Nu stiu ce-i apucase asa dintr-o data pofta de facut poze?! :D Ca sa nu mai zic de privirile de a dreptul sugestive cu care urmareau "artistele";

Invataturi si sfaturi:

Planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ;
Aranjamentul nuntasilor la masa nu e respectat de nimeni asa ca nu se merita sa te stresezi cu el.
Nu uita bautura in masina.
Nu incerca sa mutumesti pe toata lumea. Clar nu vei reusi.
Si cel mai important: NU PURTA PANTOFI CU TOC!!! Mai ales daca nu esti obisnuita.

Concluzii: A fost într-adevăr o zi de neuitat, nu pot sa spun ca cea mai frumoasa din viata, pentru ca au fost foarte multe frumoase și sunt convinsa ca vor mai fi, în schimb a fost cea mai importanta.

AMR 3

2009-05-20T11:56:00.002+03:00

și da. am emoții, dar sunt din alea pozitive. vreau să mă învăluie, să mă bucur la maxim de ele.

De ce citesc oamenii?

2009-05-08T13:06:00.011+03:00

Bună întrebare. Taman ce am citit un articol interesant al Ralucăi Alexe, în care îşi propune să răspundă la această întrebare şi ajunge la concluzia că cititul e o formă de voyeurism. Ca şi cum fiecare carte e o fereastră în viaţa cuiva. Prin care suntem invitaţi să privim, să ne amuzăm sau să plângem, dar mai ales să învăţăm. Să aflăm cum stau lucrurile, privite printr-o multitudine de prisme. Fictivă sau nu o carte este o oglindă a vieţii. Şi da. E foarte tentant să privim înăuntru. Ştiu că am înşirat o grămadă de truisme :D Dar e chiar fain articolul. Merită citit.

Şi tot aşa, sărind dintr-un gând în altul am găsit un tip de slujbă unde voyeurismul e ca la el acasă, este vorba de psihologie/psihiatrie. Psihologii îţi diseacă fiecare gând, trăire, amintire, ba chiar le mai dai şi bani pentru asta.

Şi mai ştiu 1. de ce citesc eu? 2. de ce cartea bate filmul? Răspuns: 1. pentru că îmi place; 2. pentru că pot să-mi imaginez cum arată personajele, decorul şi nu în ultimul rând să-l distribui pe Brad Pitt în toate rolurile de erou masculin. :p

AMR 16

2009-05-07T17:11:00.003+03:00

zilele se scurg aparent la fel
nopţile, în fiecare vis apare o anxietate nouă...

Un bax de apă plată

2009-04-02T11:31:00.006+03:00

Este răspunsul la întrebarea: "Care e cel mai recent semn de dragoste primit de la el?" Ştiu. Sună ciudat, dar Claude ştie că atunci când vin la el, în Ploieşti, nu pot să beau apă de la robinet. Este foarte calcaroasă şi nu-mi potoleşte de nici o culoare setea.

Aseară, l-am sunat din tren să-l întreb dacă avem apă şi mi-a răspuns cu o voce zâmbitoare (da. am voie să spun aşa!) că deja a luat un bax. Lucruri mărunte, dar totuşi...

So, care e răspunsul vostru la întrebarea de mai sus?

2 recomandări muzicale

2009-03-27T16:27:00.004+02:00

Cu dedicaţie...

Pt Claude

Pt Dani. (asta e şi cu mimă ;-)

PS: Love you both so damn much!

PPS: Darn am devenit mushy si pe blog. Văleu! E de rău! :p

Am belete la U2

2009-03-25T11:06:00.003+02:00

Wow! În sfârşit sunt în posesia a 2 bilete la un concert U2. Nu credeam că o să mi se întâmple atât de multe chestii mişto anul ăsta. Se pare că o să ajungem în Polonia, la Chorzow. Nu că ţara asta ar fi fost pe wishlist în top 10, dar e interesant să vezi cum un concert al trupei de suflet poate schimba acest top. Deci sunt fericită! Foarte fericită! N-o să mai ascult o piesă cu gândul că "vai ce mişto ar fi s-o aud într-un concert!", ci o să fie "vai ce mi-au dat lacrimile, la concert pe piesa asta!"... hmm am o vagă bănuială că faza cu lacrimile o să mi se întâmple la multe piese :D

Noaptea e un sfetnic bun

2009-03-13T11:52:00.011+02:00

Noaptea chiar e un sfetnic bun. Mai ales că parcă face un reset la toate şi elimină procesele inutile. Oricât de necăjită sau obosită aş fi seara, dimineaţa intotdeuna îmi e ceva mai bine, sau uneori chiar mult mai bine. Pentru mine noaptea are un efect balsamic. Mai ales nopţile cu somn profund.

Expresia asta cu noaptea şi sfetnicul îmi aduce aminte de poveştile nemuritoare, citite în copilărie. Când eroul era în cumpănă sau avea un task ce părea imposibil de realizat, i se dădea sfatul să se culce pentru că "noaptea e un sfetnic bun", şi într-adevăr când se trezea avea rezolvarea problemei, ori îi apărea în vis, nu ştiu ce zână, care îi dădea un item miraculos. Eu, una cred că avea mintea mai limpede dimineaţa, iar asta îl ajuta să vadă lucrurile mai clar.

Întotdeauna mi-au plăcut poveştile, mai ales simbolistica lor. Acum îmi place mai mult să le ascult. Fiecare om are poveştile lui, pe lângă Marea Poveste în care, bineînţeles e eroul principal. Unii chiar îşi selectează poveştile în funcţie de audienţa sau de pilda pe care vor să o dea, mai mult sau mai puţin conştient. Îmi plac mult cei care ştiu să povestească, care au grijă de fiecare detaliu. Au răbdare şi-ţi dau timp să-ţi construieşti în cap cadrul poveştii.

Eu mi-am pierdut de mult skilul ăsta, acum n-am răbdare nici cu un banc bun, să-l spun ca lumea până la capăt. Sau mai rău, îi uit sau greşesc poanta. Îmi aduc aminte, când eram la grădiniţă, că eram cea mai bună povestitoare din grupa mea, cea mijlocie. Într-o zi am făcut schimb cu un băiat de la grupa mare. A fost cea mai mişto zi din grădiniţă, pentru că la grupa mare se făceau lucru şi jocuri mult mai interesante şi mai ales la grupa mare era Alice, prietena mea cea mai bună la vremea aceea. Ţin minte că le-am spun povestea Muzicantiilor din Bremen. Eh! Ce vremuri! Chiar, voi ce poveşti mai ştiţi?

Sissy

2009-03-04T16:16:00.010+02:00

Am dat peste o poză făcută de mine mai demult, care se încadrează în ciclul "Ce sissy e geanta mea!".

În caz că nu ştiaţi, am o geantă cu o poză a împărătesei Austriei, poreclită Sissi, cea cu care s-au făcut nişte filme de mare succes prin anii '50. Şi dacă tot am ajuns la Sissi, deschid o mare paranteză să văd spun ce am aflat recent despre ea. Şi mie, ca tot străinul care a văzut filmele cu ea, îmi părea tare simpatică. Fiică de Duce de Bavaria, într-o zi pleacă la pescuit şi în loc de peşti, îl pescuieşte pe nea printu' moştenitor al Austriei, care rămâne fermecat de naturaleţea şi frumuseţea ei. Şi tot filmul îţi lasă impresia că a fost o soţie şi o mamă iubitoare, şi nu în ultimul rând un mare diplomat, ajutând la rezolvarea rebeliunii ungurilor. În realitate, se pare că austriecii nu prea o înghit. Ei spun că era infatuată şi că nu-şi iubea soţul. Într-adevăr, după ce m-am documentat, înclin să le dau dreptate. Se pare că îşi lasă copii în grija soacrei, avea diverşi iubiţi, era mai tot timpul plecată în diverse călătorii prin Europa şi ţinea multe diete, preocupată fiind să-şi menţină talia la 50 de cm. Pe de altă parte, era poetesă şi ştia la perfecţie greaca veche. Ştiu că nu erudiţia defineşte caracterul unei persoane, dar cum n-am cunoscut-o personal, n-am de unde să ştiu care e adevărul. Voi ce mai ştiţi despre ea?

Magnificent versus Beautiful Day

2009-03-02T11:34:00.009+02:00

U2 gig de pe acoperişul BBC: Spre ascultare Magnificent, al doilea single extras de pe noul album şi Beautiful Day, o iubire mai veche. Încă nu m-am decis. Intr-un fel îmi place noul album, dar nu mă dă pe spate. Sunt sigură că tot ascultându-l o să-mi placă din ce în ce mai mult, însă nu ştiu dacă numai datorită repetiţiei. Hmm, rămâne de văzut. Cert e că sunt subiectivă, că deh! e vorba de U2.

Am uitat cheile...

2009-02-24T12:54:00.021+02:00

la job, sub nişte foi. Acum le văd, dar aseară nu le-am văzut. Am plecat la antrenament în grabă. Să nu-mi uit kimonoul, să nu-mi uit abonamentul, să nu-l mai fac pe Francesco să mă aştepte şamd. Bineînţeles că pe inel era şi cheia de la job, deci nici gând să revin să le recuperez. Şi, bineînţeles că mi-am dat seama că nu le am pe la 22:40, după antrenament, când ajunsesem deja la penthouse-ul din rahova. Singura soluţie, pentru că nu-mi place să dorm pe la uşi sau să rămân datoare pe la vecini (care mai de care dubioşi), era să-i sun pe bunici, care locuiesc fix la o staţie distanţă de locul unde avusesem antrenamentul, adică taman în capătul celălalt al oraşului. Din fericire erau încă treji, ba mai mult s-au bucurat că vin să dorm la ei şi că mi-am uitat cheile.

Deşi, îi vizitez destul de frecvent aseară a fost diferit, aseară am dormit din nou acolo. Nu mai dormisem la ei de când aveam 7 ani (am locuit un an juma la ei), şi am început să am tot felul de flash-backuri. Cât de ciudate mi se păreau unele sunete ale casei în trecut, unele creepy, altele interesante. Un singur lucru mă enervează şi acum, multitudinea de ceasuri şi pendule, mă fac să mă simt ca Marty Mcfly (Back to the Future) când a intrat în laboratorul profesorului, la oră fixă :( Am dormit pe canapea în sufrageria compusă din spaţiul a 2 camere, lângă un câine imens cu blană falsă şi o păpuşă cu păr blond şi rochiţă bleu, pe care am primit-o acum 18 ani de la unul din prietenii bunicilor. Ah, am spus că am dormit. Pardon! Am încercat să dorm. La ora 1 juma eu încă mai număram oi, blestemandu-mi pofta cu care am băut o cană imensă de irish coffee la serviciu, după prânz. De la radioul bunicilor, care dorm numai cu ceva muzică în surdină, se auzea Ring of Fire al lui Cash, pendula ticăia în capul meu, aşa că m-am apucat să ascult şi celalalte zgomotele şi şoapte ale casei.

Sunt de părere că fiecare casă are un strop de suflet în ea, suflet compus dintr-un amalgam de sunete, mirosuri, mobile, plante, cărţi, amintiri, actuali şi foşti locatari (bineînţeles sub formă de amprentă spirituală, nu neparat fantome, dar ceva acolo, nu ştiu, nu(-mi) pot explica exact). Ei bine, casa bunicilor are un suflet foarte interesant, e plină de tablouri vechi, icoane creepy, muuulte cărţi şi suveniruri culese din toată lumea (bunicii îi place foarte mult să călătorească), un perete plin de farfurii din ceramică şi linguri din lemn, o laviţă din lemn, o pianină pe logie, un trandafir japonez într-un ghiveci imens, mai nou şi un tablou cu un portret al bunicului, foarte sinistru realizat. Mirosurile, la fel, sunt care mai de care, unele de la mobilă veche, altele de la suveniruri, cărţi, preferatul meu însă rămâne cel de pe balconul de la bucătărie, e un miros de carne afumată, din stocul permanet al bunicului. Deasemenea multe din amintirile casei, le cunosc din poveştile bunicii, în unele apar şi eu în postura unei fetiţe de 6 ani, foarte cuminte (nu mă laud, chiar aşa eram), dar nu lipsită de boacăne ocazionale, multe independente de voinţa mea :D O casă foarte aglomerată şi încărcată de antichităţi şi multe multe alte nimicuri, dar foarte mândră de posesiunile ei. Cred că a şi împrumutat puţin din personalitatea locatarilor :)

De fapt, în fiecare casă vezi perfect oglindită personalitatea locatarilor, din fericire, eu încă n-am o asemenea oglindă, pentru că aşa cum se vede mai sus ,dorm pe unde apuc: la bunici, în rahova, la părinţi, la Claude. Dar asta nu înseamnă că nu-mi place să laş mici amprente prin fiecare, să ştiu că am un locuşor acolo. Cum arată casa voastră? Ce poveşti are de spus?

Prieteni adevăraţi

2009-02-20T13:30:00.002+02:00

Drumul meu spre casă trece printr-o parcare privată, şmecheră, cu barieră, mai tot timpul plină. Însă, într-o seară, acu o săptămâna, era goală de maşini, dar nu şi de oameni, vreo 4 ţigani tineri jucau fotbal, mai exact tenis de câmp, sau cum i-o mai spune. Nu mi-ar fi atras mare atenţie (căci se ştie aversiunea mea faţă de ei, nu că aş fi rasistă, ci pentru că am crescut în Rahova şi am trecut prin multe întâmplări cu ei, dar întotdeauna neplăcute), dar unul dintre ei nu avea picioare şi totuşi se jucau cu el. Stătea în poartă, şi când era de alergat alerga în mâini. Ce mi-a plăcut e că ceilalţi 3 nu-l menajau, ba din contra îi trimiteau numai şuturi dificile de apărat, însă îl ajutau să recupereze mingea dacă această se apropia pre mult de stradă.

Şi toată aversiunea mea faţă de ţigani nu m-a oprit să nu-i admir pentru această dovadă de prietenie. Nu ştiu câţi dintre noi ar putea face la fel. Eu una întotdeauna sunt în dificultate faţă de oamenii de genul asta pentru că nu ştiu să mă port cât mai natural faţă de ei, tot timpul parcă am o secure deasupra capului şi stau adiba să nu spun ceva care să-i deranjeze sau să-i jignească. Dar uite că ei nu se sinchiseau de acest mic detaliu, el tot era prietenul lor. Dacă e ceva ce admir la "cultura" lor este acest "stick to one another", spre deosebire de noi care dacă vedem că unul îşi ia bătaie pe stradă, stăm cuminţi în banca noastră. Hmm, de unde atâta frică şi laşitate? Nu ştiu!

face a book

2009-02-16T11:38:00.004+02:00

No Line on the Horizon

2009-02-10T18:20:00.002+02:00

Al 12-lea album de studio de la U2, aşteptat cu sufletul la gură de fani, va fi lansat la apă pe 27 februarie în Irlanda şi pe 2 martie în restul Europei. Dacă albumul trecut mi l-a adus, prin anumite împrejurări (foarte fericite), pe Claude, de la cel de faţă mă aştept numai la melodii care să-mi (re)aducă aminte de ce U2, încă este trupa mea de suflet. Din păcate Get On Your Boots, primul single extras, foarte mediatizat, foarte lăudat, nu m-a impresionat cu nimic. Nici cu sound, nici cu versuri şi în nici un caz cu vocea lui Bono, care parcă a uitat să şi-o folosească la adevăratul ei potenţial.

Track List:

1.	"No Line on the Horizon"	4:12
2.	"Magnificent"	5:24
3.	"Moment of Surrender"	7:24
4.	"Unknown Caller"	6:03
5.	"I’ll Go Crazy If I Don’t Go Crazy Tonight"	4:14
6.	"Get on Your Boots"	3:25
7.	"Stand Up Comedy"	3:50
8.	"Fez – Being Born"	5:17
9.	"White as Snow"	4:41
10.	"Breathe"	5:00
11.	"Cedars of Lebanon"	4:13

Din fericire, (există şi un "din fericire":-), Călin, un prietin de pe forum, ne-a dat ocazia să ascultăm un teaser sub formă a 22 de secunde, din fiecare melodie. Am răsuflat cât de cât uşurată pentru că există câteva melodii cu potenţial. Aşadar, cel mai mult mi-au plăcut cele 22 de sec din "Unknown Caller", care mi-a adus aminte de "Babyface" (nu ştiu de ce) şi de "Bass Trap". Apoi, "Moment of Surender" şi "Magnificent", destul de plăcute, dar nu extraordinare. În "Breathe", Bono îl imită pe John Lennon din "Instant Karma", cu versuri cântate sacadat, încă nu ştiu ce simt pentru melodia asta :) Din "FEZ-Being Born", nu am apucat să gust serios, are câteva snipeturi din Get On Your Boots şi un sound ce aduce a Pop. "White As Snow" şi "Cedars Of Lebanon" sunt 2 balade destul de drăguţe, prima seamănă cu "Please", dar cred că a doua o să-mi placă mai mult, Bono are un iz de resemnare în voce, care combinat cu sound-ul melodiei îi dă un efect calmant.

Sunt curioasă cât de mult or să se schimbe aceste impresii după ce ascult tot albumul. Oricum o să vă spun. Voi ce credeţi despre ele?

Shark Attack

2009-02-05T14:57:00.004+02:00

... spreads tea. Hahahaha!
Cu alte cuvinte ce idei le mai vin unora.

Psst! Deci stiti ce sa-mi luati de ziua mea :p

Povestea regelui străveziu

2009-02-04T17:54:00.015+02:00

Da. Recunosc. Încă mai îmi plac poveştile. Citite sau povestite. Ele încă mă fascinează, mai ales când au un sâmbure de adevăr.

"Povestea regelui străveziu" este însă o carte, scrisă de Rosa Montero (nu auzisem încă de ea). Am ochit-o pe un raft, la bibliotecă. Deja aveam alte 2 cărţi în mână, dar niciodată nu strică una în plus ;-) Bineînţeles că am început s-o citesc imediat, în tramvai, şi m-a prins de la prima pagină.

Este vorba de o fată, pe nume Leola, în vârstă de 15 ani, care iobaga fiind, doreşte să-şi schimbe poziţia socială, aşa că atunci când descoperă pe câmpul de luptă un cavaler mort, ea îi fură armura şi se dă drept cavaler. A, da, suntem în secolul 12. Ca orice bildungsroman, care se respectă, fata noastră are parte de oameni de încredere care o ajută în questul ei de a deveni un cavaler. Ce este interesant, însă, pe lângă aventurile prin care trece, şi discuţiile contradictorii despre religie (unde am dat peste catari; btw: ştiaţi de ei?), apare povestită din frânturi "Povestea regelui străveziu", o poveste dubioasă, pentru că cel care începe s-o povestească moare înainte s-o termine, şi săracă Leola (şi nu numai ea) este din ce în ce mai curioasă s-o audă până la capăt. Primul care s-a apucat s-o povestească a fost un negustor, peste care s-a prăbuşit un copac trăsnit de fulger, apoi un măscărici, într-un palat, căruia i-a picat un candelabru în cap, iar al treilea era un ţăran, la un turnir, care în cele din urmă se îneacă cu o sămânţa.
Inca n-am terminat-o, dar sper să aflu până la sfârşit această poveste. Nu o s-o pot povesti. În schimb va recomand cartea, este chiar interesantă.

Examenul moto - partea II

2008-11-12T16:55:00.001+02:00

Trecem peste highlight-urile episodului trecut :p

Ora 8:20 - ajung in poligon, blindata, impielata, infofolita(erau numa' 3 grade afara). Dragos, (domn instructor), era deja cu telefonul in mana, ma suna probabil.
Ora 8:25 - urc pe motor, fac vreo 5-6 poligoane perfect.
Ora 8:45 - predau stafeta ca sa nu ma obosesc.
Ora 9 - apare domnu politist, din cate mi-a zis Dragos se pare ca e foarte de treaba; deci am noroc. Urmeaza instructajul, ordinea in care o sa fim examinati (am fost a 3-a din 5). Primi 2 fac perfect, dupa cat mi s-a parut mie. Urmez eu. Ma postez in stanga motorului, la start, Dragos in partea celalalta. Inspir, expir x 2-3 ori. Dragos imi spune sa n-am emotii. Politistul imi face semn. Iau motorul de pe cric. Il imping in dreptunghi. Urc. Pornesc de pe loc. Intru la mersul sinuos. Si daram al 4-lea jalon, care cade fix intre el si al 5-lea deci nu mai pot sa trec ultimul interval si sa termin mersul sinuos => 2 greseli. Desi eu in momentul ala am crezut ca am numai o greseala. Merg mai departe intru in 8-uri, le fac ca prin vis, ies la mersul drept si opresc la STOP. Dragos se uita urat la mine: "Vezi ca ai 3 greseli asa ii spui politistului!". Merg la politist, ma pune sa completez nu stiu ce anexa, mai pastram undeva o mica speranta ca totul o sa fie ok. Pe ultima foaie, erau cele 3 poze de la examenul de la sala, intr-adevar in una din ele imi rodeam unghiile :p La final, domn politist imi spune sec: "Ia-ti buletinul. Ai promovat!"

Restul e legenda! :))

PS: De abia astept vara. Prietenii stiu de ce!

Frunze

2008-11-10T16:43:00.003+02:00

Ieri după amiază ne-am urnit din casa în parc la Bucov sa admiram apusul, frunzele rămase, atmosfera romanţioasa (în cazul meu) si peştii din lac (în cazul lui Claude). Si cum Claude n-a putut fotografia peştii, am fotografiat eu frunzele. There goes the photoshoot! Tadaaa!

Si poza de grup :p

Examenul moto - partea I

2008-11-06T16:33:00.000+02:00

... in varianta noua, smecheroasa, lucioasa, cu LCD-uri si camere video

Ora 8:20 - Ajuns la locul faptei. Facut loc in fata usii printre sutele, da! sutele de examinati.
Ora 8:40 - Iese nenea politai sa strige primul grup. Ne spune ca suntem 380. Toata sala: vaaai! Ahhh! Tzzz! Nu se poate! Apoi ne spune ca nefericitii dupa litera N sa vina dupa ora 11:30.
Ora 8:55 - Ma decid sa ma intorc acasa pana la 11. Ca's cu P.
Ora 11:30 - Revin. Se ajunsese la J.
Ora 12:30 - Ajunge la P. Ne baga in sala de instructaj. Nenea politai nr.1 insista sa nu alegem limba maghiara si ca steagul Romaniei e rosu, galben si albastru.
Ora 13:10 - Dupa o alta asteptare, intru in a doua camera unde nenea politai nr.2 ma cauta in calculator si imi da un cod de bare pentru test. Se uita la mine, se uita la dosarul pe care scria numele meu si categoria pentru care dau (adica A), iar se uita la mine, imi zambeste, sper eu, apreciativ, dar cred ca mai degraba era ceva de genul: "Iata si o donatoare! (de organe, bineinteles)".
Ora 13:20 - Ajung in fata calculatorului. Ma prind si de faza cu codul de bare, dar il astept pe nenea politai nr.3 care scana codul, stiu ca nu le place sa ne dam mai destepti decat ei + ca trebuie sa castige si ei o paine. Urmeaza cele 3 intrebari de familiarizare cu LCD-ul si touch screenul. Vad ca pe multi ii speria treaba asta.

20 de intrebari in 20 de minute, cu maxim 3 gresite. Incep testul. Gresesc prima intrebare, era fix una la care ma incurcam si la teste, deci Murphy nu doarme. Nenea politai de la instructajul examenului ne-a zis ca ochiul de deasupra ecranului ne va face 3 poze pe parcursul examenului, sper ca rosul unghiilor nu intra in categoria miscarilor suspecte. Intr-un final, dupa ce imi lasasem toate intrebarile grele la sfarsit, reusesc sa le dau de cap, in cap si adun 17 corecte :)

Poate ca prin prisma faptul ca am avut un happy ending la toata povestea asta cu examenul, am ramas cu o impresie buna despre noul sistem de testare al politiei. Pare mai civilizat si mai eficient decat varianta clasica. Faza cu asteptatul e de inteles mai ales ca eram 380 de oameni, si dupa prima serie, cum iesea unul, intra altul. Nici un calculator nu ramanea prea mult timp singurel.

To be continued cu partea II, saptamana viitoare...

Am o relatie cu Isus

2008-10-22T12:44:00.009+03:00

"Am o relaţie de sinceră prietenie si afecţiune cu ... Isus." Asta e fraza care m-a scos din adâncurile cărţii pe care o citeam azi dimineaţa în tramvai. Am ridicat ochii, în fata mea stătea o doamna planturoasă, machiata dubios, posesoare de multe sacoşe, însă nu era ea sursa frazei. Si ea era în căutare, ca si mine. Sursa se afla in stânga, o doamna între doua vârste, era cu spatele si vorbea de zor cu un tânăr la costum (săracu!). Era mai mult un monolog căci ii povestea cum nu mai poate ajunge la biserica sau dacă ajunge nu se mai poate "concentra" la slujba, din cauza unor copii mici, elevi la Ion Creanga. Probabil ca le era profesoara de religie, si în loc le împărtăşească experienţa ei de o viaţă era nevoită sa facă poliţie cu ei. Profesoare de genul asta mă chinuiau si pe mine la religie (ca pe atunci era obligatorie), însă acum mă amuza rău.

Si fiindcă eram în pericol de a izbucni în hohote de râs, am revenit la lectura mea. Însă doamna planturoasă nu vroia s-o cruţe: "Mai taci o data, doamna, ca ne-ai înnebunit de cap cu vorbăria ta!!!" Oare de ce a folosit apelativul doamna, dacă tot a tutuit-o? Poate era agasata, dar nu dorea să-l supere pe Isus. Doamna profesoara se face ca n-o aude si nu se opreşte din turuit. Îi spunea acum nefericitului cat de mult adora ea sa citească, cărţi religioase, bineînţeles.

Într-un final profesoara coboară, am urmărit-o cu privirea, si am văzut-o în sfârşit la fată. Rezultatul a fost şocant: avea o fata ca o masca de un roşu aprins, ochii albaştri, dar cel mai tulburător era rânjetul de pe fata, care poate ii era adresat sfidător doamnei planturoase sau, cel mai probabil ca era deja in lumea ei. Spălare pe creier totală!

De obicei păstrez un respect moderat pentru orice religie a lumii, dar nu mă pot abţine din constatarea ca Biserica creştină a făcut o afacere al naibii de profitabila, si încă mai face, din păcate. Nu i-au ajuns secole întregi de spălare de creiere si de bani. Încă îi merge treaba din cauza acestui şantaj emoţional si a milioanelor de oameni ca doamna profesoara.

Vise, vise, vise

2008-10-21T11:50:00.002+03:00

Claude:

Am visat ceva nu ştiu ce, dar ideea e că era super mega giga cool; şi apoi în starea de semi-trezie, visam că trebuie să iţi spun ţie, că uite, am visat ceva ce nu a visat nimeni; şi e atât de cool. Guess what? Nu ştiu ce am visat!

Elena:
Am visat că aveam 3 pătrăţici de ciocolată amară (nu ştiu marca, sau nu vreau să fac reclamă), din care mâncam exact una (nu ştiu ce s-a întâmplat cu celelalte 2, dar ştiu că am ales să mănânc doar una, că deh! dieta). Mă simţeam extraordinar şi un pic vinovată.

Cursuri de mecanică auto

2008-10-20T18:06:00.008+03:00

Mai nou studiez din greu mecanică auto. De ce? Pentru că la examenul de teorie pentru obţinerea categoriei A, categorie către care mă îndrept vertiginos (să sperăm că ieşirea n-o să fie la fel), au băgat neni ăştia de la Politia Rutieră nişte întrebări de mecanică. Întrebări care dau multă bătaie de cap la multă lume, motiv pentru care se tot pică acest examen. Unele întrebări sunt de bun simţ şi foarte intuitive. Cum ar fi ce e ABS-ul, AIRBAG-ul, TUBELES şi cine trebuie să facă ITP-ul la maşină? Însă altele necesită cunoştinţe mai avansate de mecanică auto. Si cum tot doream să-mi bag nasul în asta, am început să caut tot internetul de tutoriale de mecanică.

Acum 5 minute am dat peste cel mai fain tutorial, o Enciclopedie Auto, din păcate este încă în construcţie, dar începutul e promiţător. Alte tutoriale de folos sunt curs1 şi curs2 . Ar mai fi şi acest dicţionar auto.

To be continued cu nişte sample-uri de întrebări.

Toamnă pe fosta Alee Vulpache

2008-10-17T16:01:00.012+03:00

Octombrie e una dintre lunile mele preferate, şi nu pentru ca m-am născut în octombrie :p, ci pentru lumina puternică a soarelui care face ca toate culorile sa devină calde. Aceasta lună îmi dă un sentiment ciudat de bucurie incompletă, într-un fel tristă, fapt care mă intrigă pentru că nu mi-l pot explica. Poate că e legat de această moarte lentă şi frumoasă a naturii, ştiu că totul se regenerează la primăvară, dar tot nu mă pot abţine să fiu un pic tristă.

Si cum îmi place să profit de zilele astea frumoase şi de pauza de prânz; am plecat la o plimbare pe Aleea Alexandru, continuată de fosta alee Vulpache (mă amuza numele). Aceste alei sunt situate într-o zonă ultra-centrala, plină de ambasade, reşedinţe de ambasadori şi centre culturale, toate situate în clădiri vechi, interesante, păzite de jandarmi şi caini simpatici (care însă îl sperie pe colegul meu Adi).

Night 1

2008-10-14T11:21:00.002+03:00

Se pare ca am reuşit sa supravieţuiesc antrenamentului de aseară. Ba chiar mai mult am fost mai vioaie ca de obicei. Cu grătarul din carne de vaca nu mă omor, dar din moment ce e mâncabil, mă sacrific. Însă noaptea mi-a adus nişte vise ciudate. Se făcea ca eu mâncam de zor ciocolată si M&M-uri si-mi făceam reproşuri ca nici măcar 0 zi n-am rezistat dietei :)) Dar, când am mai ieşit din vis mi-am dat seama ca încă mi-e foame, deci totul e "în regula" ;-)

Day 1

2008-10-13T17:30:00.003+03:00

Am început de azi o dieta, e cam prima de pâna acum. Se pare ca nu am avut nevoie de una, pâna acum ;)) Nu prea am experienţă în diete, so am ales una ţinută de Irina, acu ceva vreme. Sper sa fie cat de cat successfull.

Cel mai nasol mi se pare faptul ca dimineaţa trebuie sa beau o cafea pe stomacul gol. În rest, spanacul mi s-a părut ok :) Sunt curioasă cum o sa mă descurc diseară la antrenament, cu atât de puţin combustibil la bord.

Mai vorbim săptămâna viitoare despre asta. Deocamdată nici n-am cântar acasă, deci e o dieta pe neve.

Later edt (ca sa spun aşa): Coincidenţă sau nu, dar citatul funny de azi (vezi în josul de jos al paginii, nuu, mai jos! :p) e ăsta:

All you need is love. But a little chocolate now and then doesn't hurt.

Heh, se pare ca o sa funcţionez mai mult pe love astea doua săptămâni cat durează dieta ;))

Aikido evenings

2008-10-09T12:49:00.010+03:00

După o săptămână de pauza de aikido, am revenit în forţă. Still no hakama, aştept cu nerăbdare fonduri :D Aseară, am reluat instruirea noilor recruţi. Ucenicul meu e un puşti de clasa a 4-a, pe nume Vladimir. Iniţial mi-a părut niţel cam arogant şi îmi era destul de greu sa lucrez cu el, dar acum îmi dau seama ca de fapt e timid şi are emoţii pentru ca nu prea ştie cu ce se mănâncă tehnicile pe care le facem, başca tot ritualul şi denumirile în japoneză. Dar încet, încet o să-şi dea drumul la mişcări. La început nici eu nu ştiam cum să-i arăt tehnica. Îmi era dificil, ca uitam de anumite detalii sau mişcări pe care eu le fac la nivel subconştient. Sensei avea dreptate cand ne-a spus ca o sa învăţăm multe învăţându-i pe alţii. Si fiind tot timpul uke (cel care ataca şi o ia în barbă la final :p) pentru ei, putem sa le ghidăm mişcarea şi, în plus, câştigăm şi mobilitate :)

E obositor acest proces, dar şi foarte rewarding atunci când vezi ca a început sa prindă tehnica. Acum încep să-l înţeleg pe sensei care a instruit zeci de generaţii. Ca sa nu mai zic de marii maeştri care atunci când vin la un stagiu au de a face cu zeci, uneori şi sute de participanţi. În primul rand nu pot sa ajungă pe la fiecare in parte, iar in al doilea rand trebuie sa gasesca modalitatea cea mai eficienta de a ne explica o anumită tehnica în aşa fel ca noi s-o înţelegem, având in vedere background-ul din care venim s.a.m.d. Plus ca un stagiu din ăsta are cat mai multe antrenamente posibile toate comprimate in 2-3 zile. Ca, deh, marii maeştri nu pot sa stea cu săptămânile într-un loc.

Revenind la Vladimir, pune uneori nişte întrebări foarte funny. La unul din primele antrenamente m-a întrebat daca sunt si eu maestra, la care i-am răspuns amuzata ca nu sunt decât o eleva mai veche. A părut puţin dezamăgit de răspuns :p Aseară era nedumerit ca repetam aceeaşi tehnica de data trecuta ;)) Si mă întreba de ce mai fac aceeaşi tehnica, daca deja am dat examen din ea. Am încercat sa-i explic ca e ca la şcoală, unele exerciţii le mai faci şi după evaluare ;)) Nu le pui la dulap şi gata, ai scapăt de ele.

La a doua ora, cea cu avansaţii sensei ne-a arătat o serie de tehnici de proiectare, un fel de variaţiuni de Kokyu-nage. Cea mai amuzantă fiind una la care trebuia să-l iei în braţe pe uke să-l roteşti de câteva ori şi să-l arunci. Pe cat de amuzantă pare pentru un privitor, pe atât de neplăcută e pentru uke, care nu prea poate să-şi calculeze căderea; mai ales după ce l-ai ameţit bine :p Mi-a plăcut tehnica asta mai ales dpdv psihologic, nici un atacator nu se aşteaptă să-l iei în braţe. Plus ca eşti prea aproape de el şi nu prea poate face nimic pentru ca mâinile îi sunt prinse. De asta îmi place mie aikido, la fiecare antrenament ai cate o mica revelaţie.

Ce mai fac eu prin weekend

2008-10-06T17:13:00.005+03:00

Printre altele weekendul ăsta am fost o corsarită fioroasă în cadrul Bikers Brotherwood Autumn Party. Iată si dovada!

Si o poză de grup cu "aproape" toţi nebunii.

Which Drug Should I Try?

2008-09-30T14:37:00.022+03:00

Zilele astea m-am apucat să citesc Scar Tissue, cartea autobiografică a lui Anthony Kiedis, solistul de la Red Hot Chili Peppers. Sunt încă la etapa adolescenţei lui, în care "prinde" tot felul de obiceiuri bune de la tatăl lui: droguri, femei, mici jafuri. Cartea e destul de bine scrisă cu un stil interesant, foarte introspectiv. Anthony nu se fereşte de trecutul lui şi povesteşte totul cu lux de amănunte. Chiar apreciez asta la el, ca doar a ajuns cine este şi "datorită" acestor experienţe. Oricum se vede ca a învăţat din ele si a trecut mai departe.

Si tot citind, mă gândeam dacă as încerca vreodată vreun drog, bineînţeles, doar de dragul experienţei si a senzaţiilor generate de acesta. Cred ca în primul rând mi-e frică de o eventuală dependenţă si nu as fi de acord sa risc doar de dragul unor senzaţii. Deşi exista droguri mai slabe care în mod sigur nu ar crea dependenţă. Ele sunt totuşi nişte substanţe foarte toxice, mult mai toxice decât nişte banale ţigări.

Îmi aduc aminte ca la un moment dat, într-o noapte de ieşit în oraş, s-a întâmplat sa întâlnim un tip destul de dubios, care s-a oferit să-şi împartă porţia de marijuana cu noi. Eu deja combinasem multe beuturi în seara aceea si eram într-o stare de non-inhibiţie, taman bună de făcut crazy stuff. Însă după primul imbold "Hai s-o încercăm si pe asta! De ce nu?" am început sa mă gândesc, foarte lucidă, culmea!, la implicaţii. So, concluzia e ca am renunţat. Si de câte ori îmi aduc aminte de acea ocazie, niciodată nu mi-am regretat decizia :)

Am avut discuţii cu mulţi cunoscuţi care ocazional consuma diverse droguri. Unii dintre ei chiar au probleme cu inima, dar tot nu se lasă. Cred ca au un fel de semi-dependenta, dacă se poate spune aşa.

Si, culmea, azi am primit linkul ăsta. Ce drog ar trebui sa încerc. Iar rezultatul este ca:

Your Scores
Alcohol: 525
Marijuana: 550
LSD: 1425
MDMA: 1175
Mushrooms: 850
Salvia: 400
Heroin: 200
Cocaine: 200

De MDMA nici n-am auzit până acum. Se pare ca e numele mai serios al lui Ecstasy.
Tot căutând pe net descrieri am dat peste asta:

Consum.
Ecstasy se găseşte sub formă de pastile, de forme şi culori diferite şi se ingerează (se înghite). Este important ca utilizatorul de Ecstasy sa fie sigur ca ceea ce înghite este Ecstasy şi nu o altă substanţă cu efect stupefiant. Pentru a fi sigur, utilizatorul ar trebui:
Să nu ingereze pastile de Ecstasy primite/cumpărate de la persoane pe care nu le cunoaşte;
Să se informeze de la alţi utilizatori în legătură cu compoziţia şi provenienţa pastilelor.

Ma întreb oare câţi iau sfaturile de mai sus in serios?! Hahaha!

Back in Rossy Red

2008-09-29T15:00:00.026+03:00

După mai multe discuţii cu tata, în care a tot încercat sa mă convingă sa mai scriu pe aici, că cică scriam bine, (sigur e subiectiv!) , am recitit blogul. Mi-a plăcut postul cu nimicul, încă mă mir cum de am putut scrie aşa ceva şi aşa de bine. Câtă modestie! Am cugetat şi am decis să-i mai dau o şansă :) Curios ultimul post înainte de ultimul, era despre cum un sfârşit e un nou început. Heh! Se pare că am întârziat mult acest început. Dar cum niciodată nu e prea târziu, un început poate începe oricând :p nu are nevoie decât de un imbold creator. So here I am!

Ce am mai făcut eu între-timp?! Pai am fost în Franţa, la Nantes vreo 5 luni şi am lucrat la proiectul de diploma. Apoi m-am întors, mi-am dat licenţa. Am revenit la acelaşi loc de munca, pe care încă îl iubesc, şefi înţelegători, colegi simpatici, munca interesanta, clientii ar putea fi putin mai altfel, dar nu mă plâng. Mi-am vandut sufletul unei bănci ca să-mi pot lua o maşinuţă, care însă îşi merită toţi banii. Sunt mândră logodnică de vice-preşedinte de club: Heavy RidersMC . Îmi extind skillsurile şi acum călăresc un voshod prin poligon ca să-mi iau carnetul de categoria A. Visez la un yamaha virago şi la o nuntă perfectă (cred că partea cu virago e mai plauzibilă ;)) Sunt proaspătă Yudansha în Aikido. Apropos, dacă tentează pe cineva să se apuce de această artă să nu ezite să mă contacteze. Primim orice vârstă, orice mărime, orice vocaţie :) Aşaaa! Să revenim! Mai nou mă tentează un master total diferit de ce am terminat; încă nu dau detalii.

Per total nu sunt happy tot timpul, doar majoritatea lui! Încă mă încred în plăcerile simple ale vieţii şi în fericirea aşteptării momentului de fericire, sper că mă înţelegeţi, dacă nu. nu!

Cu alte cuvinte....

D'ale Bucurestiului

2007-02-22T11:25:00.003+02:00

Ieri seara am iesit in oras la o pizza cu ai mei. Pizzeria, aflata central si la strada, pizza buna, dar scumpa, insa de acest aspect nu mi-a pasat prea mult, din moment ce faceau ei cinste :p Asadar, fiind format cat decat cadrul intamplarii, iata si intamplarea:

La o masa alaturata, langa geamul, care dadea la strada, stateau 5 gagici care iesisera si ele la o barfa in oras. Toata seara si-au tot facut poze una alteia, hilizindu-se de zor. La un moment dat, insa apare in peisaj, un tip, care trecea pe strada langa geamul lor. Tipul le vede, se opreste, pune mainile pe geam, ca un mim care-si pregateste numarul, isi pune si gura pe geam, si da, ati ghicit; incepe sa-l linga. Cele 5 fatuci nu mai stiu pe unde sa se ascunda de rusine, pe jumatate oripilate, pe jumatate amuzate. Si bineinteles ca nici una nu are prezenta de spirit sa-l fotografieze pe neobrazatul care s-a apucat sa stearga cu asa mult patos geamul restaurantului.

Noi eram pe jos de ras, gandindu-ne ca viata bate filmul, ca mare ti-e gradina Doamne si ca poate, poate tipul era vreun angajat al localului, responsabil cu curatenia sau programul artistic... :)) Ah! Ce ar fi blogurile nostre dragi fara de astfel de personagii!! Stimate necunoscut de miercuri seara, iti multumesc pentru fapta-ti, caci altfel postul meu de azi ar fi fost plin de lamentari inutile sau de gustul pizzei de aseara. Respect!

PS: In poza nu e tipul respectiv, dar pentru ca imi place mult poza am tot cautat un motiv pentru care s-o pun aici, plus ca are si un geam in ea :)

Un sfarsit e un nou inceput

2007-02-20T11:50:00.001+02:00

Citeam azi dimineata un mail venit pe lista de discutii a seriei noastre, ce tocmai a terminat cu brio (sau aproximativ) ultima sesiune din facultate, mail in care autorul isi varsa oful ca o sa-i fie dor de viata de student si cum poate ca nu a stiut sa se bucure la maxim de ea. In fine un mail plin de regrete si amintiri care mi-a declansat nostalgia. Credeam ca pot sa o tin sub control :) Sper, totusi, sa nu se transforme in depresie sau mai stiu eu ce, pentru ca tin minte ca radeam cand Irina mi-a povestit de o prietena care terminand facultatea a trecut printr-o pasa foarte proasta.

A fost o perioada faina, vazuta acum invaluita de nostalgie, dar atunci nu mi se parea asa. Simteam ca totul e in van si nu stiam pentru ce ma chinui atat, sau de ce am ales sa ma chinui, spre bucuria sado-masochistei din mine :p Insa cu toate acestea I can't leave behind acele timpuri, pentru ca au ajutat mult in formarea mea, pentru ca am cunoscut niste oameni si mi-am facut niste prieteni, nu multi, dar valorosi pe care sper sa fiu in stare sa-i pastrez, nu numai pentru faptul ca tin la ei, ci si pentru ca numai alaturi de ei pot retrai, chiar si numai prin amintiri, acele timpuri.

Aseara vorbeam cu Daniela si ma plangeam ca ma simt mai batrana si intr-un fel mai matura, iar ea imi raspunde ca nu e bine sa traiesti in trecut si sa uiti sa te bucuri de prezent. Are dreptate. Fiecare etapa a vietii are parfumul ei, partile ei bune, si partile ei proaste, incercarile ei, reusitele ei, trebuie doar sa-i descoperim farmecul si sa ne bucuram de el. Asa ca o sa-i urmez sfatul si zic si eu ca...
un sfarsit e un nou inceput

Adun experienta :p

2007-01-26T12:19:00.000+02:00

Asta ca sa explice de ce n-am mai postat nimic in ultima vreme :))

Anunt in lift

2007-01-07T11:44:00.000+02:00

La categoria, Vecini de bloc, va prezentam castigatorul lunii decembrie, Dl. Olteanu de la apartamentul nr 15 :p

Bogudaria

2007-01-05T15:08:00.000+02:00

... sau cum mi-am petrecut "integrarea", la fratii nostri bulgari. Da! Recunosc, ca am fost una din cei aprox. 5000 de romani care au fost in Bulgaria de rev.

Pot sa spun, intr-un mod tragi-comic ca a fost interesant, insa nu ma mai prind astia prea curand la ei in tara. De ce? Pentru ca serviciile lor lasa de dorit, mai ales cand s-au vazut cu un hotel plin de romani. It's all about attitude. Am stat la un hotel de 4*, care era cat de cat ok: cu piscina interioara, spatii verzi, camera mare, baia la fel, minibar, TV... Ah! si biliard, de care am aflat in ultima zi cu 20 de minute inainte sa plecam :(

Am avut micul dejun inclus in pretul biletului si masa (hmm, festiva) de revelion. La micul dejun chiar nu aveam cine stie ce asteptari, cu toate ca fructele erau servite taiate pe din doua. La banane sa zicem ca mai merge, dar pana si citricele au avut parte de acelasi tratament. Cu alte cuvinte, trebuia sa para multa mancare, iar noi sa nu le facem "paguba" prea mare. In schimb la masa festiva, au dat rau de tot rasol. Dupa un aperitiv in care tronau niste castraveti cruzi, am primit o farfurioara cu o stiva de pesti, care trebuiau impartiti cate unul la fiecare persoana de la masa, apoi o portie minuscula de 2 sarmalute, puse sec pe o farfurioara. S-au mai salvat, pe final, cu o friptura de pui in sos de ciuperci si cartofi prajiti.

Cel mai interesant a fost "programul artistic". Primul numar a constat dintr-un dans popular de al lor (no comment!). Insa ce a urmat ar fi fost spectaculos, daca am fi trait acum 20 de ani. Au aparut 4 tipe care se credeau foarte atractive, insa erau cam jalnice, apoi o "doamna" planturoasa intr-un costum de scena negru cu gauri mari, plasate, cica stategic. Pe care am poreclit-o "Furia noptii" :)) Asta din cauza cercurilor pe care le invartea ametitor pe al ei trupusor :p La urma am fost "incantati" de o domnisoara cu multi banuti pe ea si cu mesha in par, care dansa foarte lasciv (vorba vine). Si ca "distractia" sa fie in toi, s-a gandit ilustrul DJ sa bage si putine manele romanesti, ca tot eram multi romani pe acolo. Asa ca nu e de mirare ca pe la 1:30 eram deja in pat, pe taramul viselor.

Eh! Dar astea au fost partile mai putin placute ale minunatei aventuri in Bulgaria. In prima zi am fost in Varna (un fel de echivalent al Constantei), la "shopping", si am vazut ca bulgarii pot fi si amabili. Mai ales ca intr-un magazin am probat cam 7 perechi de blugi pana sa ma hotarasc. Te saluta toti cand intri in magazinul lor. Te intreaba cu ce te pot ajuta. Plajele lor sunt mici, dar destul de dragute, cu pontoane si multe, multe scoici si pietricele :p Iar marea avea un albastru asa de clar si frumos, incat mai ca-ti venea sa faci o baie :)

Categoria: Intamplari hazlii sau mai putin hazlii

Locul 1: Eram intr-o dimineata la barul hotelului, si Claude dorea sa-si ia un Orange Fresh (era listat in meniul de la bar). Zis si facut, se duce el la barman, si il intreaba daca are Orange Fresh, la care barmanul senin ii spune ca nu are. Ok! Claude il intreaba ce tipuri de sucuri are. Barmanul raspunde ca au numai de orange. q.e.d. Aaa! Si pe fiecare bulgar pe care il intrebam daca stie engleza, raspundea cu Yes!, dar tot prin semne se exprima. Cred ca la un concurs de mim, n-am avea nici o sansa impotriva bulgarilor :p

Locul 2: Pe la 7 seara, chiar pe 31 decembrie, in tot hotelul, statiunea samd, se lasa o pana de curent. Asta era un fel de preview, al serii.

Locul 3: In ziua in care ne-am trezit sa vedem rasaritul, a fost nor :p Dar nu asa de compact, ci numai atat cat sa ne faca sa stam vreo juma de ora pe plaja admirand norii rozalii.

Locul 4: (Asta a fost chiar dureros) Intr-o seara ne-am saturat sa mancam la bistro-ul hotelului, pe aceleasi fete de masa murdare, din seara precedenta, asa ca am tradat cauza, si ne-am dus la hotelul vecin tot de 4*, tot asa de plin de romani, insa mancare mult mai buna, iar cand am intrebat de preturi in high seasson, erau mai bune decat la hotelul la care stateam, avand in vedere raportul servicii-pret. In fine, tzeapa noastra :D

In ultima seara, ne-am luat inima in dinti si am mers la restaurantul, de pe plaja, cel in forma de corabie. Unde am fost placut impresionati atat de meniu, cat si de tematica restaurantului, si nu in ultimul rand de chelner, care lucrase in Germania cativa ani si era brici, nici nu-l simteai cand trece pe langa tine. Aproape ca nu am asteptat deloc pentru venirea si servirea mancarii.

Asa ca in concluzie, fie painea cat de rea, tot mai bine e in tara mea. Si lasand la o parte partile nmai putin placute ale excursiei, chiar m-am relaxat si distrat, pentru ca in final conteaza cu cine te duci, iar grupul nostru a fost foarte haios, si nu s-a lasat descurajat de "big, bad and ugly bulgarians". We are the party! :))

Biker Santa

2006-12-22T15:34:00.000+02:00

Craciun fericit!
Biker Santa rules!

White Chocolate

2006-12-22T13:11:00.000+02:00

Ah! A venit si mult asteptata "ultima zi de lucru", pe anul acesta, bineinteles. Si cum as face orice numai de munca sa nu ma apuc, am zis ca va mai arat ce nu as mai lasa in urma (apropos de "all that you can't leave behind"). Este vorba de ciocolata alba, bineinteles ca imi place orice tip de ciocolata, dar cum Francesco(a.k.a. colegul de serviciu :) asta avea azi la el, sa zicem ca m-am "sacrificat" :p Si ca sa va creasca si mai mult pofta v-am pus si o poza cu doua fantome simpatice, din ciocolata alba. Ca tot mi-a plouat in gura cautand poze pentru acest post.

Pai leapsa sa fie!

2006-12-15T18:28:00.000+02:00

...daca zici tu, Irina, ca n-am ce face. Fie! Va zic de cartea pe care as recomanda-o in momentul de fata, ca tot doream sa fac un fel de book review. Asaaa.

Este vorba de unul dintre SF-urile mele preferate, si anume "Way Station" a lui Clifford D. Simak, in traducere literara "Halta". Nu de alta dar eu am citit-o in varianta romaneasca, publicata la Editura Cyborg, parca. Anyway, cartea debuteaza cu atmosfera duioasa si calma a unei ferme din Wisconsin. Unicului ei ocupant, Enoch Wallace, a luptat in Razboiul Civil American, iar dupa ce i-au murit parintii, a fost contactat de un reprezentant al Consiliului Galactic, care ii propune transformarea fermei sale intr-o halta pentru transportul pe distante mari, a diversilor calatori din Calea Lactee. El este de acord, si astfel devine nemuritor, dar totodata si incredibil de singur, deoarece este singurul pastrator al acestui secret. Pana cand, o agentie guvernamentala se intereseaza de neobisnuita sa longevitate si aici apar o serie de intamplari care par sa dea peste cap viata tihnita a eroului.

La prima vedere, se pare ca Enoch duce o viata monotona si lipsita de sens, insa in realitate el este mai bogat spiritual, decat orice alt om de pe pamant. Intra in contact cu o gramada de rase, cu care ajunge sa se converseze in orele asteptare a calatorului, pentru o legatura catre urmatoarea halta. Singurul sau regret fiind faptul ca nu poate impartasi lumii aceste cunostiinte. Dar, ca in orice SF care se respecta, intotdeuna exista speranta ca Pamantul va ajunge la maturitatea spirituala, care ii va permite sa stabileasca contacte cu alte rase mai evoluate.

OK! Acum se pare ca trebuie sa mai "fericesc" inca trei oameni... cred ca o sa bend nitel regulile, si o sa nominalizez numai doua persoane deocamdata: Silvia si Cris, pentru ca sunt curioasa ce carti ne vor recomada.

Si, bineinteles, regulile:

1.Cind cineva te nominalizeaza pe tine, ai la dispozitie 24 de ore sa numesti o singura carte pe care ai recomanda-o din inima spre citire. Si-ti explici intr-un paragraf alegerea.
2. Nominalizezi trei prieteni pe care-i indroduci “audientei” tot intr-un paragraf.
3. Ii anunti ca sunt nominalizati (in caz ca nu-ti citesc rpd blogul), le spui regulamentul si astepti sa vezi daca duc jocul mai departe.
4. Nu uita sa faci link la cel care te-a recomandat pe tine, astfel cei care te citesc doar pe tine pot merge si in urma lantzului, nu doar in fata lui.

Nimic

2006-12-12T11:44:00.001+02:00

Nu citi acest post! Chiar te rog sa nu-l citesti! Acesta este un post despre nimic, deci nu vei gasi nimic in el, decat niste ganduri fugare despre nimic. Nimicul este pretutindeni si mai ales in noi. Nimicul este foarte important. Nu poti face nimic fara el. Dar poti face o groaza din el. Noaptea cand nu poti sa adormi, trebuie sa nu te gandesti la nimic, sau sa te gandesti la nimic. Hmm, una dintre cele doua afirmatii era cea corecta, dar nu-mi dau seama care. Nu-i nimic :) Nimicul te ajuta sa nu innebunesti de atatea ganduri, dar iti poate goli si mintea, sau dimpotriva o poate umple cu nimic, ca vorba aceea "empty spaces, feel me up with holes". Poate chiar noi suntem doar o pauza din nimic: ... nimic-> existam -> nimic... ca o mica eruptie din nimic, un stranut al nimicului, o mica neatentie din partea lui.

Zilele trecute ma intreba Daniela, ca daca ar fi sa ne arda casa si as avea timp sa-mi salvez 3 lucruri, ce as lua. Raspunsul este: ... da! ai ghicit! NIMIC. Vezi! E foarte comod sa nu-ti pese de nimic, ca dupa aceea nu regreti nimic.

Am cautat o definitie a nimicului: asadar nimicul este absenta a ceva, o cantitate fara importanta, un lucru care nu exista. Apoi, nimicul si zero sunt 2 concepte asemanatoare dar nu identice. Termenul de nimic este rareori folosit in matematica, cu toate ca se poate spune ca un set de date poate contine nimic, deci cardinalitatea lui este zero. Totusi nimicul este diferit de zero, in sensul ca zero e un indicator, iar nimicul este un termen colocvial pentru gol. N-are nimic in el, sau pe el :p Nimicul ascunde o intreaga filosofie, totodata poate naste mari confuzii. Cateodata este bine sa nu ti se intample nimic, dar alteori poate fi foarte rau. De exemplu: "pe timpul calatoriei nu s-a intamplat nimic", deci am ajuns in siguranta la destinatie. Dar pe de alta parte, "eram la restaurant si cand sa platesc, nu am mai gasit nimic in portofel, asa ca a trebuit sa curat cartofii la bucatarie", sau "am asteptat juma' de ora in statie si n-a venit nimic."

Am dat un search pe google despre nimic (nothing) si poze despre nimic, si am gasit o gramada de lucruri :)) ...absolutely nothing (oamenii incercau sa ascunda ceva), life is nothing (oameni dejamagiti), all or nothing (exigentii), nothing but class (infumuratii), press nothing to continue (lipsa de imaginatie), good grammar costs nothing (literatii), nothing is real (Beatles), you look at life like it's nothing (mi-se-rupistii), much ado about nothing (Shakespeare), guide to have nothing to say(stupid/diplomat), nothing is real (visatorii), down to nothing(simplistii), nothing left but flowers(botanistii), you're nothing without your robot car (high tech), nothing new under the sun (plictisitii), nothing hill (julia roberts & hugh grant), nothing on tv (anti couch-potato), mountains, sheeps and nothing else(o poza), the return of the sons of nothing (Pink Floyd) --> si castigatorul este: click here to download the nothing...

Gata, nu mai e nimic....

nimic

nimic

nimic

Caricatura funny (da, stiu ca e pleonasm :p)

2006-12-12T11:17:00.000+02:00

Tot cautand pe net, o poza pentru noul meu post, am dat peste aceasta caricatura. Si m-am amuzat copios.

Mos Nicolae

2006-12-06T11:11:00.000+02:00

Aseara am reusit sa ajung acasa destul de devreme, ca sa-i prind treji pe ai mei. Chiar mi-a parut bine, mai ales ca in ultima vreme, mama incepuse sa ma sune pe la job, numai ca sa-mi mai auda vocea. Chiar glumeam ca locuim in acelasi apartament, dar la ore diferite :p

Anyway, ne-a pus, si pe mine si pe Dani, sa ne facem ghetutele. Hehe! Chiar si dupa atatia ani, noi fete mari, tot mai tine la faze din astea. Si, se pare ca am fost cuminte anul acesta (nu ca as fi fost altfel in alti ani :p), in loc de nuielusa, am primit o pijama roz cu oite, pe care scrie "Sheepy time" (hilarious) si niste sosete groase, de iarna, cu cirese. Tata a fost placut impresionat ca i-am luat ceva de ziua lui (e Nicolae), o carte si 2 clopotei pentru colectia lui. Unul din lemn care e foarte frumos, dar nu prea isi indeplineste prea bine functia de clopotel, iar al doilea, din ceramica, pictat intr-un albastru frumos, care umple camera cu sunetul lui. Mamei i-am luat o pointsettia (vezi poza de mai sus).

Am tot vazut in ultima vreme prin florariile din oras, plante din astea, si mi-au placut foarte mult. Apoi am aflat ca e tot o "traditie" furata de la americani, dar tot mi-a placut planta :)) Se pare ca e un dar "la moda", de Craciun. Atunci cand mergi la cineva acasa e de bun augur sa-i aduci o pointsettia. Legenda acestei plante spune ca...

A fost odata o fata mexicana, saraca, pe nume Pepita, care nu avea nimic de daruit pentru Isus la slujba din Ajunul Craciunului. In drum spre biserica, pe cand mergea impreuna cu verisorul ei, Pedro, sufletul ei era plin de tristete si rusine. Vazand-o asa, Pedro incearca s-o consoleze spunandu-i ca nu conteaza darul pe care il va duce lui Isus. Chiar si cel mai amarat si umil dar, daca este daruit cu multa dragoste, va fi acceptat. Ne mai stiind ce sa faca, Pepita, ingenuncheaza la marginea drumului si culege o mana de frunze, aranjandu-le intr-un mic buchet. Uitandu-se la umilul ei buchet, s-a intristat si mai mult. Inca se mai lupta cu lacrimile, cand a intrat in capela bisericii, din sat. Dar, in drum spre altar, si-a amintit cuvintele lui Pedro si si-a mai revenit. Cand a ingenuncheat sa lase buchetul langa sculptura reprezentand scena nasterii lui Hristos, buchetul s-a umplut deodata de flori, de un rosu aprins. Toti cei prezenti au fost siguri ca tocmai au vazut un miracol de Craciun. De atunci, aceste flori sunt cunoscute sub numele de Flores de Noche Buena, pentru ca infloresc numai in perioada Craciunului.

Asa ca in goana noastra nestavilita, care in aceasta perioada a anului, parca isi inteteste si mai mult ritmul, cand tot orasul e cuprins de febra cumparaturilor, a reducerilor, a beculetelor, a ofertelor, a taierii porcilor si a brazilor (pe care in ianuarie, ii abandonam in gradina blocului, sau direct la gunoi), trebuie sa nu uitam ca nu conteaza ce cadouri facem celor dragi, atata timp cat sunt daruite din inima. Si mai ales, adanciti in aceasta goana, nu trebuie sa uitam sa traim Craciunul.

Jocul cu desertul si cubul

2006-12-05T11:56:00.000+02:00

Mi-am adus aminte acum de un joc, pe care l-am jucat cu Claude pe banca unui parc, intr-o placuta seara de vara. Nu are un nume, desi imi place sa-i spun Jocul cu desertul si cubul. E destul de simplu si nu necesita cine stie ce skills-uri, doar imaginatie, multa imaginatie. Jocul consta in creearea unei imagini, in mod progresiv, folosind mai multe elemente care vor fi "servite" pe rand :p Deci, sa incepem.

In primul rand trebuie sa-ti imaginezi un desert (cu sh, nu din ala care se pune pe masa dupa felul doi, ci din ala cu dune/ciulini, fara apa samd). Aici, trebuie o mica descriere despre cum vezi acest desert, e plat, e cu dune, e arid, e nisipos, cum se vede soarele, cum pica lumina; in fine se poate intra in multe detalii. Al doilea element este un cub (da, un cub in desert, orice e posibil in imaginatie). Cubul trebuie plasat in desert si trebuie descris: cum arata, ce dimensiune are (lungimea muchiei). Dupa cub, avem un cal (de ce nu o camila? pentru ca asa e jocul :p), deasemeni, trebuie specificat cum arata calul, si cum este pozitionat in peisaj fata de cub. Al patrulea element este o planta. Orice fel de planta, nu conteaza, doar trebuie specificat tipul ei. Si aceasta trebuie plasata in peisaj, fata de cub. Ultimul element al peisajului este o scara, deasemeni poate fi folosit orice tip de scara. Si ea trebuie pozitionata fata de cub. Buun, gata peisajul. Acum va veni o puternica furtuna de nisip, in desertul nostru, care insa va trece, eventually. Intrebarea este ce s-a intamplat cu obiectele noastre, dupa aceasta furtuna. Cum arata tot peisajul acum?

Acum vine partea de interpretare a jocului. Aceasta parte nu necesita decat cunostiite psihologice de baza. Asadar fiecare element are o semnificatie mai mult sau mai putin evidenta. Desertul este viata, vazuta prin ochii tai. Cubul, bineinteles ca esti tu. Calul este partenerul de viata, si de aceea este foarte importanta pozitia lui fata de cub. Planta sunt copii tai actuali sau viitori :) Iar scara reprezinta prietenii tai (nu stiu din ce motive scara mea avea exact 7 trepte :p). Greutatile vietii sunt reprezentate de furtuna de nisip, si este interesant de vazut cum mai rezista toti dupa ea.

Acestea fiind spuse, mie, intotdeuna mi s-a parut acest joc o buna modalitate de a cunoaste cu adevarat pe cineva. In orice caz mi-a oferit multe surprize si imagini amuzante, cum era calul Danielei (sora mea), care manca planta :)), sau cum acel cub era dintr-o textura ca de piramida, sau ca era cubul lui Rubik. Cubul lui Claude se rotea si era din sticla neagra, iar calul se reflecta in cub (daca imi aduc bine aminte :)

L-am jucat cu multi oameni si intotdeauna imi place sa vad pe fiecare cum priveste lucrurile. Ce univers isi creeaza. Si de aceea mi-ar face mare placere sa jucati cu mine acest joc. Deci astept comentarii ;)

Cu Vangelis la metrou

2006-11-30T16:19:00.001+02:00

Cam pe la inceputul lui noiembrie, am fost cu niste prieteni, la un stagiu de pregatire in Atena. Si ca orice mare metropola care se respecta, e aglomerata la orice ora cu tot felul de mijloace de locomotie, de la autobuze, pana la motorete. Era chiar amuzant cand vedeam cate un "dur", tot impielat, cum se blinda, ca sa urce pe o motoreta cu rotiile nu mai groase decat o felie de cozonac :p Toate ca toate, dar noi cum ne descurcam intr-un oras asa de mare si fioros? Raspunsul este simplu: METROUL. Are o harta destul de simpla si intuitiva, acopera toate punctele de interes ale orasului si in plus nici nu sta la stop.

Foarte fain metroul din Atena, in primul rand, nu este neaparata nevoie sa-ti iei bilet, adica poti intra si fara. Aparatele de taxat sunt acolo, dar nu te opresc sa intri pe peron :D Bineinteles ca noi am optat sa ne cumparam si compostam bilete, ca romani civilizati ce suntem :) Insa ce m-a frapat a fost, nu curatenia, nu faptul ca statiile puteau fi atat subterane cat si la suprafata, sau ca fiecare avea o tematica diferita (si asta nu in modelele de egrasie); ceea ce m-a surprins intr-un mod placut a fost muzica de pe peron, bineinteles ca nu ma refer la virtuosii "colorati" care sa zdrangane un acordeon sau o chitara. Nu! La boxe, se auzea una dintre melodiile suave ale lui Vangelis. Frumos, nu? Apoi in loc de "Atentie! Se inchid usile! Urmeaza statia Pipera cu peronul pe partea dreapta.", acolo auzeam de Omonia, Pireas, Monastiraki, Kallithea, Petranola s.a.m.d.

Dar, weekend-ul cu Atena, s-a terminat si m-am intors acasa, la "metroaiele" noastre cu nume de flori, care isi poarta zilnic neobosite, intre IMGB-Pipera si retur, calatorii grabiti.

Carpe diem!

2006-11-27T22:17:00.001+02:00

...este, poate, cel mai mare truism pe care ţi-l poate spune cineva... este cel mai fumat citat si totuşi, foarte putini îl aplica si trăiesc cu adevărat clipa. El a fost unul dintre ei, si acum, ca de obicei, târziu, îmi pare rău. Îmi pare rău, ca nu l-am cunoscut mai bine, ca nu am fost mai apropiaţi, ca nu am învăţat ce a vrut el sa ne arate in tot acest timp, prin exemplul personal. Cu toţii l-am admirat, iubit si, pe ascuns, invidiat, pentru ca putea sa trăiască cum nici unul dintre noi nu avea curajul si voinţa s-o facă. Si nu-ţi vine sa crezi ca soarta îşi bate in halul ăsta joc de tine, si ii ia dintre noi pe cei aleşi, pe cei deosebiţi, pe aceia care chiar merita sa trăiască.

Îmi place răspunsul lui la întrebarea "Pe cine ai vrea sa cunoşti?" : mi'ar plăcea sa stau la masa cu fidel, sa fumam o havana si sa vorbim despre revoluţii; sa stau in lotus lângă dalai lama si sa ating nirvana; sa discut politica cu kofi la o cafea in celebra cafenea din munchen; sa salvez africa cu bono, pădurea amazoniana si balenele cu green peace si roşia montana cu luna amara; sa dau o pasa cu ronaldinho si sa arunc la cos cu kobe; sa beau o bere cu artanu si un vin cu anthony hopkins; daca nu se poate, măcar sa schimb doua vorbe cu o persoana interesanta.

Nu-mi place acest post, îl urăsc de-a dreptul, dar vreau sa-mi aduc aminte, sa învăţ ceva din asta. Pentru ca eu cred, sincer, ca fiecare dintre noi are ceva de învăţat din aceasta viată, are o lecţie de făcut, iar pentru asta ni se dau toate datele problemei, toate indiciile, noi doar trebuie sa deschidem ochii si sa ne facem tema, sa ne înfruntăm fricile, sa nu ne fie ruşine cu visurile noastre. Da, viaţa nu-i usoara, e al naibii de complexa si cel mai grav e ca atunci când te aştepţi mai puţin, se termina! Dar pe de alta parte e incredibil de frumoasa, si chiar nu merita s-o iroseşti pe chestii mărunte.

Acum chiar începe sa sune a: "si daca nu trimiţi acest text la 20 de persoane din lista ta de prieteni, o sa ai ghinion 20 de ani acum încolo, iubitul o sa te părăsească, o sa-ţi pici toate examenele si o sa te îngraşi 10 kile :p"

O sa-mi aduc aminte cu placere de zambetul tau, Horia! Multumesc pentru tot!

A blue eyed girl

2006-11-24T01:08:00.003+02:00

"Buna! Sunt Elena si sunt o liceana." Cam aşa începea jurnalul meu roz, cu coperţi cartonate si cu cheiţă :p Si cum sunt mai conservatoare am zis sa păstrez acest moto. Îmi aduc aminte cat m-a tachinat sora mea, din cauza acestei fraze. Mai ales ca pentru noi, când eram mai mici, erau un adevărat quest sa ne citim una alteia jurnalul. Cel mai antrenant era sa le găsim ascunzătoarea :)

Eh, vremuri! In ultima vreme, din lipsa timpului mai scriu in el doar cand sunt necajita si am nevoie sa ma descarc. Dar din moment ce acum toate se fac prin calculator, din ce in ce mai multi oameni isi castiga existenta numai cu ajutorul calculatorul, ba mai mult, acum poti sa ai o Second Life , prin intermediul calculatorului. Majoritatea timpului mi-o petrec in fata lui, ergo o sa am timp printre picaturi, sa las eternitatii o parte din cugetarile mele pline de umor si voie buna. (Na, ca am zis-o :)) Asa ca sper ca acest blog sa fie binevenit si, mai ales, bineprimit. Concluzionand, ca sa nu uitati cine sunt: Sunt Elena, o studenta din Poli :p