marți, 25 ianuarie 2011

Punta Cana

Dupa lupte seculare, care au durat mai bine de un an, reusesc sa scriu si eu o parte din jurnalul de calatorie din Punta Cana. Here it goes.

Este locul unde ne-am odihnit dupa nunta, impreuna cu Bob si Anca, 8 zile si nopti, asa zise, de miere. Punta Cana e un orasel in Republica Dominicana(RD), fix in punctul cel mai vestic al insulei. Iar RD ocupa 2/3 din insula pe care s-a oprit prima oara Columb in drum spre "Indii". Cealalta treime este Haiti, cu care am inteles ca nu prea se afla in termeni prea prietenosi.

Dupa un zbor luuung cam de 4 ore pana la Madrid plus inca 7 ore juma, intr-un avion plin de spanioli care nu taceau o clipa din gura, am aterizat pe micul aeroport din Punta Cana. Am avut un soc, ca desi tocmai ce plouase, era foarte cald si o umiditate excesiva in aer. Am reusit sa fac o poza foarte aburita din cauza condensului. Desi era doar ora 19:30 deja se intuneca, iar cand am iesit din aeroport era intuneric de-a binelea. A urmat drumul spre resort, un drum de vreo 20 de minute, pe sosele cam la fel ca ale noastre adica pline de gropi si cu diversi camionagii care conduceau haotic. Nici cu soferul nostru nu mi-era rusine.

Resortul, Grand Oasis Punta Cana e Wow! Intr-adevar arata impresionant, cu bell boys la intrare care vin de-ti cara bagajele. Receptia este o cladire in stil colonial plina de flori si grupuri de fotolii si canapele. Asa cum avea sa aflam in zilele urmatoare, tot personalul este compus din oameni mai mult sau mai putin "colorati", care mai de care mai veseli si mai glumeti. La biroul de receptie, ne-a luat in primire un tanar, care dupa ce s-a uitat un pic la noi, ma ia la intrebari:"Mama ta stie unde esti???" Rasete. Ii arat verigheta, ii arat si perechea noastra de fini, ii spunem ca ne aflam in luna de miere. Ne da camere alaturate cu specificatia clara sa nu ne deranjam intre noi in anumite momente :p

Iesim din receptie si o luam spre cladirea nr 4, cica acolo avem camerele. Tot resortul e ca o mare gradina botanica plina de palmieri frumos ingrijiti. Camerele sunt un pic dezamagitoare, ne asteptam ca la 5 stele sa fie si mai si, dar ne linistim repede ca doar n-am venit sa stam numai in camera. Pornim intr-o mica recunostere, descoperim numeroasele restaurante unde putem manca. Alegem un bufet suedez, ditamai cladirea, tot in stil colonial, cu mese si afara, toate pline din pacate. Desi mare diferenta nu e, caldura si o umezeala inabusitoare peste tot. Ne alegem o masa, ne umplem farfuriile cu toate ciudatenile. Nici nu ne asezam bine si deja vine un chelner la noi, de un zambet si o veselie molipsitoare. Ne intreaba ce vrem sa bem. Claude a vrut o cola, eu un baileys :p, Bob o bere si Anca un cappucino, la care "nea zambet" zice: "deci 4 cola, 4 baileys, 4 beri si 4 cappucino". Pai, da! Asa mai zic si eu ospitalitate.

Ca sa ardem o parte din caloriile acumulate, am pornit intr-o plimbare spre plaja. Am descoperit ca nu ardem prea multe, e cam la 2 pasi. Era un fel de petrecere pe plaja cu diversi entretaineri, dar noi am preferat sa ne bagam putin picioarele in ocean, care era cald, cald. In larg se vedeau o gramada de fulgere, dar la noi nici o adiere. De fapt nici macar n-a plouat, si cica era sezon de iarna. Hmm.

Nu se poate dormi fara aer conditionat. De fapt prima noapte a fost cam scurta, desi eram obosita dupa drum, m-am trezit in jur de 6, m-am incapatanat sa stau in pat pana la 7:30. Claude dormea fara grija. Am iesit pe balcon, si descopar ca intr-adevar se vede marea, asa intr-o parte, cea dreapta, in fata avem dorsalul unui restaurant, iar in stanga avem un fel de helesteu printre palmieri. Descopar ca si finii erau treji, si stam la o barfa de la un balcon la altul :p Avem toti o revelatie cu privire la trezirea matinala: schimbarea de fus.

O alta chestie misto aici e sistemul de prosoape de plaja. Nu tre sa te cari la plaja cu prosopul adus de acasa, sau unul din prosoapele din dotarea camerei. Au ei un fel de kiosk, de unde poti sa iei un prosop albastru, mare si pufos, pe baza unui card primit la cazare. Seara sau cand vrei il duci si primesti cardul inapoi. Deasemenea il poti schimba oricand cu unul uscat.



Tabloul de la noi din camera bineinteles ca reprezinta un copac, caci altfel nici nu se putea :)



Asta e o poza dintr-o zi in care am sperat din nou (in van) la o furtuna, racoreala si ce mai vine cu ea. Bineinteles ca au dat 2-3 stropi si gata. Dar trebuie sa recunoasteti ca arata impresionant :)

Intr-o seara am facut o plimbare lunga pe plaja, care fiind teritoriu federal putea fi traversata indiferent de resortul in care stateai. Am ajuns intr-un fel de jungla. Cred ca atunci am realizat pentru prima oara cat de departe de casa ma aflu si ce lume, total diferita, ma inconjoara. Foarte ciudata senzatie, la fel ca zgomotele din jur. Aici nu mai era totul tuns la linie, erau si gunoaie, insecte, melci si o pasare ciudata.



In alta zi am facut o excursie la Insula Saona, care este unul din parcurile nationale ale RP. Se afla in coltul sud-estic al insulei principale. Ca sa ajungem la ea am luat catamaranul pe marea caraibilor. Intr-adevar are o culoare fantastica, nu catamaranul, ci marea.




Insula e superba, inca semi-salbatica, apa cred ca avea in jur de 29 de grade. Supa, ce mai! Ne-au dat de mancare, am cules ceva corali (un rucsac intreg).


Pentru drumul de intoarcere, mijloacele de transport au fost 2 barci rapide. Am avut noroc ca am prins un ghid foarte fain care a animat atmosfera. Toata lumea a inceput sa cante si sa rada. Tin minte ca la un moment dat am trecut pe langa niste hrube in stanca pe malul apei, la care Rodrigues (ghidul), ne spune ca acolo e casa de vacanta a lui Enrique Iglesias.

Cum s-ar spune: to be continued

joi, 16 septembrie 2010

Primii 50 de km

... pe motor, bineinteles, si manevrat de mine bineinteles.
Au cam fost cu morcove iepure pusca si vanator, dar treptat au iesit cu totii. Mi-a mai sarit inima din piept cand un tampit cu o dacie il depasea pe altul si incerca sa faca "chicken" cu mine, bineintelesca eu am cedat. Cu tampitii nu te pui. Apoi adrenalina mi-a sarit de maxim cand am depasit un camion. Curbele in rampa nu ma mai sperie, nici franatul.... asa de rau. Mai trebuie sa ma dezvat folositul intens al franei de motor, sa vad care-i treaba cu acceleratul pana la 100, sa experimentez pe viu intr-o curba "ac de par"... countersteeringul si multe altele.
Si la sfasitul zilei aveam o migrena de zile mari, dar un ranjet cat casa pe fata, mai ales cand il vedem pe Claude a.k.a schmupa cat de mandru este de mine.
Ehei si acum dupa numai 50 de km Elena viseaza la drumuri lungi prin tari care mai de care mai indepartate.


vineri, 15 ianuarie 2010

Catan & stuff

Iarna, cand motoarele hiberneaza, ce face Elena?
Raspuns: O da iar in boala board games-urilor. A jucat pe perechi Activity si a castigat, s-a amuzat la Pirate's Cove cu Geo care si-a trimis singura Royal Navy pe cap, au batut-o Andreea si Cami la Citadels, dar nu s-a suparat pentru ca ea e fair-play. Insa de cateva saptamani a recidivat la Catan. A incercat extensia noua cu Navigatori si i-a placut mai ales diversitatea scenariilor. Apoi a regasit siteul asta si in fiecare pauza mai lunga fuge acolo.
Planuri de viitor: sa invete si extesia Cities & Knights.

miercuri, 21 octombrie 2009

Nessun Dorma si Madama B.

Cu alte cuvinte vreau la opera. Ma apuca si pe mine o data la 3-4 ani. Inca nu m-am decis daca imi place opera sau nu, dar sunt cateva arii dupa care mor, cum ar fi asta si asta. Se pare ca-mi place Puccini. :p

joi, 3 septembrie 2009

Forever And A Day

Am descoperit-o ascultând melodii la întâmplare pe last fm și-mi place mult de tot :)